fbpx
  • 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Zi de meci mare pentru Corvinul Hunedoara. Echipa antrenată de Florin Maxim continuă aventura în preliminariile Europa League împotriva croaților de la HNK Rijeka

Credit foto: Emil Sebastian Popescu

Stadionul municipal din Sibiu va fi plin de hunedoreni, astăzi, de la ora 20, atunci când se dă startul primei manșe a turului doi din preliminariile Europa League. După ce a învins vicecampioana Ungariei, FC Paksi, cu scor general 4-2, Corvinul Hunedoara întâlnește acum vicecampiona Croației, HNK Rijeka.

Antrenorul Corvinul Hunedoara, Florin Maxim, a declarat înaintea meciului cu HNK Rijeka, că aceștia au o echipă solidă, reactivă, „o echipă care știe ce are de făcut după recuperarea balonului”. Echipa croată are un lot evaluat la aproape 38 de milioane de euro, iar cel mai bine cotat jucător al său este Niko Jankovic, care, potrivit transfermarkt.com, are o valoare de 5 milioane de euro.

„Vom juca primul meci acasă, trebuie să fim echilibrați. Rijeka știe să absoarbă presiunea adversarului, știe să sufere ca echipă, știe să pună probleme. Am studiat-o foarte bine și se pliază în funcție de adversar. Vreau să cred cu tărie că putem să facem o figură frumoasă.

Suporterii vin la fiecare meci și noi suntem datori să le răsplătim încrederea, suportul. Nu avem nicio problemă din acest punct de vedere, toată lumea este aptă. Sper să fiu inspirat în alegerea primului 11. Vom avea nevoie de toți jucătorii să fie 100%.

Aici s-ar putea să avem noi un plus. Jucăm acasă, suntem la al patrulea meci oficial. Asta s-ar putea să conteze. Nu e foarte simplu să vii din perioada de pregătire și să intri direct într-un meci oficial, un meci în deplasare.

Cu suportul publicului noi trebuie să fim liniștiți și să ne ținem de plan”, a spus Florin Maxim, antrenorul Corvinul Hunedoara.

Zeljko Sopic, antrenorul celor de la Rijeka, spune că îi așteaptă un meci dificil și susține că echipa Corvinul Hunedoara se află în liga secundă din România doar „din cauza regulamentului nebun” din țara noastră, cu privire la privatizarea cluburilor de fotbal.

„Suntem la început de sezon, iar, din ce am văzut în media, acest meci este unul simplu pentru noi. Nu cred că este cazul. Corvinul este în liga a doua doar din cauza regulamentului lor nebun în legătură cu privatizarea cluburilor.

Ne așteaptă un meci dificil, dar trebuie să obținem calificarea. Dacă nu din primul meci, atunci în ambele meciuri.

Am schimbat unele lucruri, vor putea fi văzute în primul meci. Cred că spre deosebire de ultimul an, avem mai multă energie, avem un lot mai tânăr, mai motivați. Ne lipsește puțin mai multă experiență. Asta este situația. Nu mă plâng, cred că băieții sunt pregătiți să treacă de acest obstacol. Am încredere în ei, ne-am pregătit bine și vom încerca să arătăm acest lucru în România.

Corvinul are un atacant foarte bun, care aduce puțin cu Petkovic și căruia îi place să pătrundă în careu. Au extreme rapide și un căpitan experimentat, un fundaș stânga foarte bun.

Am văzut meciul lor cu Paksi și meciul din Supercupă cu FCSB. Sunt o echipă bună care pot pune multe probleme, dacă scapă pe contraatac. Trebuie să dominăm din primul minut, să păstrăm posesia mingii și să profităm de ocaziile pe care ni le creăm”, a declarat Zeljko Sopic, antrenorul Rijeka.

Echipa lui Florin Maxim poate promova încă din acest sezon, după ultima decizie a ”federalilor”.

Federația Română de Fotbal a decis în cadrul Comitetului Executiv din 23 iulie că primele două partide pe care Corvinul Hunedoara le are programate în noul sezon din Liga 2 vor fi amânate astfel încât, în cazul în care echipa pregătită de Florin Maxim va părăsi preliminariile competițiilor europene înainte de etapa a treia din Liga 2, să își poată modifica forma juridică și să poată promova în Superliga României încă de la finalul sezonului viitor.

„Trebuie să recunoaștem că suntem impresionați de parcursul Corvinului Hunedoara din ediția precedentă din Cupa României și de calificarea în turul doi preliminar din Europa League.

Ca urmare a inechității determinate de prevederile legislației interne, aceeași prevedere care nu permite clubului Steaua București să promoveze, Comitetul Executiv a luat decizia astăzi de a amâna primele două etape ale Corvinului Hunedoara din noul sezon astfel încât clubul să își poată schimba forma de organizare dacă se va opri în turul trei din Conference League înainte de începerea competiției.

Dacă clubul va continua seria rezultatelor pozitive în Europa, atunci ne vom așeza din nou la masa cu reprezentații clubului și cei din UEFA”, a spus Răzvan Burleanu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *