fbpx
  • 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Trupul medicului dispărut în lacul Gozna NU A FOST GĂSIT! Informații neverificate au fost publicate în diferite medii de socializare

Trupul medicului devean, dispărut duminică după-masă, în lacul Gozna (Văliug) încă nu a fost găsit, luni, la ora 17:30. Informații neverificate au fost publicate pe site-uri de socializare, conform cărora trupul fără viață ar fi fost găsit deja de scafandri.

Potrivit ISU Caraș-Severin, scafandri încă îl caută pe medicul Alin Popescu.

„La noi continuă căutările! Dacă îl vom găsi, vă informăm în cel mai scurt timp”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Caraș-Severin, pentru „Știri din Hunedoara”, luni, în jurul orei 17:30.

Duminică, în jurul orei 16, printr-un apel la numărul unic de urgență 112, s-a solicitat ajutorul  polițiștilor și pompierilor militari pentru căutarea unei persoane de sex masculin, în vârstă de aproximativ 30 de ani, posibil înecată în Lacul Gozna. Până la această oră, bărbatul dat dispărut nu a fost găsit.

La fața locului s-au deplasat încă de ieri, după primirea apelului telefonic, polițiști, jandarmi și pompieri din cadrul Detașamentului Reșița, cu o autospecială de primă intervenție și comandă și cu o barcă de salvare. În sprijin au fost solicitate echipaje specializate din județele învecinate, două de la ISU Arad și două de la ISU Hunedoara, transmiteau reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic”.

Din primele verificări, polițiștii au stabilit că bărbatul căutat, în vârstă de 31 de an, se afla împreună cu alți prieteni pe un ponton amenajat pe malul Lacului Gozna (Văliug) și ar fi fost văzut intrând în lac pentru a înota, însă nu a mai fost văzut ieșind la mal, informează Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

În acest moment, echipajele de intervenție, formate din polițiști, pompieri militari și jandarmi, continuă verificările și căutările, în vederea găsirii persoanei în cauză.

Medicul Alin Popescu lucra la Spitalul Județean de Urgență Deva și la spitalul din Orăștie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *