Căutările medicului Alin Popescu în lacul Gozna, din Văliug, au fost suspendate. Potrivit reprezentanților ISU Caraș-Severin, scafandri vor relua misiunea marți dimineață, atunci când un echipaj suplimentar, din județul Timiș, va ajunge pe lacul din Văliug.
„În această seară, începând cu ora 18:50, au încetat căutările persoanei presupusă înecată în lacul Gozna, Văliug. Misiunea va fi reluată dimineață, efectivul de forțe fiind suplimentat cu un echipaj de scafandri de la Salvatim din Timișoara”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Caraș-Severin, pentru „Știri din Hunedoara”.
Duminică după-masa, medicul devean Alin Popescu a intrat în apele lacului Gozna și nu a mai ieșit la suprafață. Încă de ieri, scafandri au scotocit lacul, dar, deocamdată, fără rezultat.
Alin Popescu, în vârstă de 31 de ani, era medic de obstetrică-ginecologie la spitalele din Deva și Orăștie.