„Ciupitul” la cântar este o practică tot mai întâlnită în comerțul din România și practicată, se pare, și de marile lanțuri de supermarketuri. Ultimele care au intrat în vizorul Protecției Consumatorului sunt magazinele LIDL.
Săptămâna trecută, toate magazinele LIDL din județul Hunedoara au fost verificate de inspectori, iar în urma controalelor au fost constatate mai multe deficiențe. Produsele ambalate din carne, care aveau înscrisă o anumită greutate pe ambalaj, au avut diferențe în minus la proba cântarului.
„În cursul săptămânii trecute CJPC Hunedoara a efectuat un control tematic dispus de către ANPC, care a vizat întreaga rețea de unități Lidl care își desfășoară activitatea pe raza județului Hunedoara.
În acest sens, au fost verificate toate cele 8 supermarket uri care sunt active, constatându-se cu această ocazie diferite deficiențe, dintre care exemplificăm următoarele:
– comercializarea de diferite produse alimentare ambalate (în special preparate din carne) cu diferențe în minus privind cantitatea netă înscrisă pe etichetă;
– diferite legume și fructe expuse la vânzare, depreciate calitativ sau a căror țară de origine nu era menționată corect pe eticheta de raft;
– expunerea spre comercializare de produse a căror ambalaje erau neconforme/nesigure ( deteriorate, deviate etc)”, se arată într-un comunicat de presă semnat d e directorul CJPC Hunedoara, Daniel Dumitran.
În urma verificărilor efectuate, toate unitățile de vânzare Lidl au fost sancționate, aplicându-se în acest sens un număr de 19 amenzi în valoare totală de 124.000 lei și două avertismente. De asemenea au fost stabilite și măsuri de oprire definitivă de la comercializare pentru cantitatea de 185 kg produse neconforme, precum și emiterea a două decizii de încetare a practicilor comerciale incorecte identificate.
CJPC Hunedoara va continua acțiunile în toate domeniile de competență, în scopul prevenirii și combaterii faptelor care aduc atingere vieții, sănătății și intereselor economice ale consumatorilor.

Amenzile sunt mici, ar trebui să fie mai mare amenda să nu mai facă altă dată și să controleze și la hateg mai ales la Carrefour marchet
Au luat amenzi pe care le-a incasat statul. Pe noi insa, cine ne mai despagubeste ? Sfantul Echidoctiu de la Everest…..sigur !