• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Tăieri ilegale și nereguli grave în domeniul silvic, descoperite de polițiști în județul Hunedoara. Cele mai grave fapte, în Ilia și Gurasada

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol au desfășurat, în colaborare cu specialiști ai Gărzii Forestiere Timișoara, o amplă acțiune de control pe linia exploatării, depozitării și transportului materialului lemnos, în mai multe localități din județul Hunedoara.

Verificările au avut loc pe raza municipiilor Deva și Petroșani, precum și în comunele Ilia și Gurasada, fiind vizați operatori economici și obiective care desfășoară activități în domeniul silvic. În urma controalelor, polițiștii au constatat mai multe nereguli și încălcări ale legislației în vigoare.

În municipiul Deva, a fost identificat un operator economic cu sediul în orașul Simeria, la care au fost descoperite probleme privind trasabilitatea materialului lemnos transportat și depozitat. Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat două sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.000 de lei, și au dispus confiscarea valorică a unei cantități de material lemnos, conform prevederilor Legii nr. 171/2010.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate la un ocol silvic, au fost constatate nereguli referitoare la modul de completare și eliberare a avizelor de însoțire a materialelor lemnoase în format electronic. În acest caz, a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 5.000 de lei.

Cele mai grave fapte au fost constatate pe raza comunelor Ilia și Gurasada, unde polițiștii au identificat un operator economic care nu a respectat legislația privind exploatarea materialului lemnos din fondul forestier național, proprietate publică a statului român, administrat de Ocolul Silvic Ilia. Din verificări a reieșit că, prin angajații săi, operatorul ar fi tăiat fără drept și sustras 68 de arbori, de diferite specii și dimensiuni, rezultând un volum total de 61,97 metri cubi de material lemnos. Prejudiciul cauzat a fost estimat la peste 44.690 de lei.

În acest caz, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori și furt de arbori, într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva. Totodată, a fost dispusă măsura asiguratorie de confiscare valorică a cantității de 61,97 metri cubi de lemn de foc, din speciile cer, gorun, carpen și mojdrean.

Potrivit datelor furnizate de IPJ Hunedoara, pe parcursul anului 2025, polițiștii hunedoreni au aplicat 165 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 555.000 de lei, și au confiscat sau indisponibilizat în vederea confiscării 1.235,54 metri cubi de material lemnos, cu 6,37% mai mult față de anul 2024.

Polițiștii anunță că acțiunile de control în domeniul silvic vor continua, scopul acestora fiind protejarea fondului forestier și prevenirea faptelor ilegale care aduc prejudicii mediului și comunității.

Foto: arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *