fbpx
  • 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

(VIDEO) Polițiștii au finalizat cercetările celui mai mare jaf de anul trecut din Brad. Hoții au intrat peste o familie, de două ori, și au furat 22.000 de euro și peste 35.000 de lei

Polițiștii și procurorii brădeni au finalizat cercetările celui mai mare jaf petrecut anul trecut în municipiul Brad. Hoții au intrat peste o familie din localitate și au furat toți banii pe care aceștia îi avea în casă: 22.000 de euro și 35.000 de lei. După câteva luni, hoții, plini de tupeu, s-au întors în casa aceleiași familii. Și de această dată au reușit să fure ceea ce oamenii reușiseră să mai strângă: 5.400 de lei.

Primul furt a avut loc în luna mai 2022. Atunci, o femeie din municipiul Brad, în vârstă de 81 de ani, a sesizat poliția că o persoană necunoscută de sex masculin, sub pretextul că este angajat al companiei de gaze, a cerut să pătrundă în apartamentul său, spunându-i că trebuie să verifice aragazul.

„Persoana vătămată i-a permis accesul în interior şi s-a deplasat împreună cu el în bucătărie pentru a fi verificat aragazul. Cât timp s-a desfăşurat aşa zisa verificare, aproximativ 30 de minute, soţul persoanei vătămate s-a aflat şi el în bucătărie, nemaifiind alte persoane în apartament, iar uşa de la bucătărie a stat închisă deoarece aragazul se afla chiar după uşă. În tot acest timp, uşa de la apartament nefiind încuiată, un alt individ a pătruns în apartament, a mers în dormitor, iar din interiorul unui aragaz scoz din uz, a sustras suma de 22.000 de euro şi 35.000 lei, care se afla depozitată într-o cutie şi două pungi. Persoana vătămată a constatat dispariţia banilor abia în ziua următoare, când a anunţat organele de poliţie. Despre locul de depozitare al banilor a declarat că nu ştia decât ea şi soţul ei. Despre cel care a intrat la ea în apartament şi a pretins că verifică aragazul, persoana vătămată a menţionat că purta pe faţă mască de protecţie, dar nu de aceea sanitară, avea îmbrăcăminte închisă la culoare, căciulă pe cap şi nu purta accesorii specifice celor care lucrează la compania de gaze”, se arată în rechizitoriul procurorilor, transmis instanței de judecată.

În luna septembrie 2022, hoții s-au întors în apartamentul femeii, sub pretextul că trebuie să verifice apa. De această dată, erau trei persoane de sex masculin.

„Persoana vătămate le-a permis, astfel că doi dintre ei au intrat în apartament, respectiv în bucătărie şi unul a rămas în hol. Unul dintre ei i-a cerut să îi aducă un cupon de pensie astfel că persoana vătămată a mers într-o cămară unde avea cupoanele de pensii, dar şi banii ascunşi. După ce a luat cuponul, unul dintre indivizi i-a cerut să meargă în dormitor pentru a semna, a mers, iar după ce a semnat a mers în bucătărie, văzând că cei doi nu se mai aflau acolo, şi totodată observând că uşa de la cămară era deschisă. Când a revenit pe holul apartamentului, a observat că şi cel care îi dădu-se să semneze nu se mai afăa în apartament. Apoi a verificat banii pe care îi avea în cămară şi a constatat că îi lipsea suma de aproximativ 5400 lei”, se mai arată în documentul citat.

Doi dintre hoți, Marian Bunea și Laurențiu Costin Măcinic au fost prinși de polițiști și arestați preventiv. Aceștia sunt din București.

Oamenii legii nu au reușit să îl prindă, însă, pe al treilea făptaș. respectiv Vasile Leonida, tot din București. Pe numele său a fost emis un mandat de arestare european, anchetatorii având indicii că s-ar afla în Marea Britanie.

Imagini video din data de 23 septembrie 2022, atunci când cei doi hoți identificați de polițiști au primit mandate de arestare preventivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *