Tânăr salvat de la o tentativă de suicid de intervenţia promptă a poliţiştilor Postului de Poliţie Romos.
Aseară, în jurul orei 22:00, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată de o femeie despre faptul că soțul acesteia, în vârstă de 28 de ani, intenţionează să recurgă la un gest necugetat.
În cel mai scurt timp, o patrulă de poliție din cadrul Secţiei de Poliția Rurală Orăștie – Postul de Poliţie Romos s-a deplasat în teren, în căutarea tânărului, iar pe parcursul verificărilor unul dintre poliţişti a ţinut legătura cu apelanta, din discuțiile purtate cu aceasta aflând că tânărul s-ar fi deplasat cu un autoturism, în zona pădurii Cendea.
„Cei doi agenţi de poliţie au identificat autoturismul, parcat pe marginea drumului comunal 48 Orăștie-Romos şi au pătruns în pădure, în căutarea tânărului. Din întuneric, în liniştea nopţii poliţiştii au auzit soneria unui telefon mobil (telefonul se afla în buzunarul tânărului, iar cea care îl apela era soţia acestuia) şi s-au deplasat în direcţia respectivă, unde l-au identificat pe tânăr, reuşind să îl salveze în ultimul moment.
La sosirea poliţiştilor, tânărul încă prezenta semne vitale, iar prin susţinerea părţii inferioare a corpului şi acordarea primului-ajutor, viața acestuia a fost salvată”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.
Tânărul a fost preluat de către un echipaj SMURD și transportat la o unitate medicală, în vederea acordării îngrijirilor de specialitate.