• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

ITM Hunedoara, controale în service-urile auto. 28 de verificări și 34 de avertismente

Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara a desfășurat, în perioada 26–30 ianuarie 2026, o amplă campanie de control în domeniul „Repararea și întreținerea autovehiculelor” (Cod CAEN 9531), având ca obiectiv principal identificarea și combaterea muncii nedeclarate, precum și verificarea respectării prevederilor legale privind securitatea și sănătatea în muncă.

În ceea ce privește relațiile de muncă, inspectorii au verificat respectarea reglementărilor legale privind angajarea personalului, inclusiv transmiterea în termen legal a contractelor individuale de muncă în registrul REVISAL, durata timpului de muncă și efectuarea orelor suplimentare, acordarea repausurilor săptămânale și a zilelor de sărbătoare legală, evidența orelor lucrate, munca de noapte, precum și stabilirea și plata drepturilor salariale.

Din perspectiva securității și sănătății în muncă, controalele au vizat riscurile specifice activităților din service-urile auto, precum arsuri, tăieturi, alunecări pe pardoseli umede, ventilație insuficientă, expunerea la substanțe chimice utilizate la curățenie, manipularea manuală a maselor, temperaturile extreme, nivelul ridicat de zgomot sau utilizarea echipamentelor neconforme. Inspectorii au urmărit evaluarea riscurilor profesionale, verificarea echipamentelor de muncă, în special a celor aflate sub incidența ISCIR, instruirea lucrătorilor și prevenirea riscurilor de incendiu prin verificarea mentenanței echipamentelor.

În cadrul campaniei au fost efectuate 28 de controale, fiind constatate 51 de deficiențe. Pentru acestea au fost dispuse măsuri de remediere și de respectare a prevederilor legale. Totodată, au fost aplicate 34 de sancțiuni contravenționale, toate sub formă de avertisment: 29 în domeniul securității și sănătății în muncă și 5 în domeniul relațiilor de muncă.

Prin aceste acțiuni de control, ITM Hunedoara urmărește creșterea gradului de conștientizare atât în rândul angajatorilor, cât și al lucrătorilor, privind respectarea legislației muncii și a normelor de securitate și sănătate în muncă, precum și eliminarea neconformităților constatate prin aplicarea măsurilor obligatorii prevăzute de lege.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *