După aproape doi ani în care șantierul Gării Deva a rămas practic abandonat, iar clădirea a fost demolată parțial din cauza problemelor grave descoperite la structură, proiectul face, în sfârșit, un pas important înainte. Ministerul Transporturilor a emis autorizația de construire necesară modificării proiectului și continuării lucrărilor la noua clădire a gării.
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a emis, la finalul lunii iunie, Autorizația de Construire nr. 65, document care permite continuarea proiectului de modernizare a Gării Deva, parte a investiției de reabilitare a tronsonului feroviar Gurasada – Simeria, inclus în Coridorul IV Paneuropean.
Autorizația vine după o perioadă de aproape doi ani în care lucrările au fost blocate, iar șantierul din zona gării din Deva a rămas într-un stadiu de degradare care a stârnit numeroase critici din partea locuitorilor.
Documentul autorizează modificarea Autorizației de Construire nr. 16/2021, emisă pentru modernizarea gării, precum și menținerea lucrărilor executate fără autorizație, respectiv demolarea completă a tronsonului cu parter și două etaje, executată integral.
Noua autorizație acoperă lucrările de arhitectură, rezistență și instalații electrice, sanitare și de termoventilație necesare construirii noii clădiri de călători.
Valoarea lucrărilor autorizate este de 31.347.759,98 lei, fără TVA, iar durata de execuție este stabilită la 12 luni de la începerea efectivă a lucrărilor. Constructorul este obligat să înceapă lucrările în cel mult un an de la emiterea autorizației.
Probleme grave descoperite după începerea lucrărilor
În luna mai, într-un răspuns transmis publicației Știri din Hunedoara, CFR SA explica în premieră motivele care au dus la blocarea investiției.
Compania preciza că, în timpul lucrărilor de consolidare, au fost descoperite lipsuri majore în structura de rezistență a clădirii.
Potrivit CFR, la nivelul parterului lipseau elemente structurale esențiale, iar situația reprezenta un risc iminent de pre-colaps, motiv pentru care a fost necesară modificarea proiectului și demolarea unei părți importante din clădire.
În urma acestor constatări, stația CFR Deva a fost reproiectată, fiind necesară obținerea unei noi autorizații de construire, document emis acum de Ministerul Transporturilor.
Emiterea autorizației reprezintă cel mai important progres administrativ înregistrat în ultimele luni și elimină principalul blocaj care împiedica reluarea lucrărilor la clădirea gării. Gara Deva este una dintre cele mai importante componente ale proiectului de modernizare a magistralei feroviare Curtici – Simeria, care va permite circulația trenurilor cu viteze de până la 160 km/h.
După ani de întârzieri și controverse, emiterea autorizației de construire oferă, în sfârșit, perspectiva reluării efective a lucrărilor și a transformării uneia dintre principalele porți de intrare în municipiul Deva.