A nenorocit o femeie de 48 de ani și va sta după gratii un an și trei luni. Aceasta este decizia Judecătoriei Hunedoara, în cazul bărbatului de 31 de ani, care a snopit în bătaie o vânzătoare, pentru că berea nu era rece. Totul s-a întâmplat în luna octombrie a anului trecut, iar agresivitatea de care a dat dovadă Daniel Popa este greu de descris în cuvinte.
„Inculpatul s-a arătat nemulţumit şi a început să aibă un comportament violent, a adresat injurii persoanei vătămate, în care a aruncat cu doza de bere cu care a lovit-o în piciorul stâng (zona bazinului), după care a împins cântarul electronic aflat pe tejgheaua de servire a magazinului înspre persoana vătămată (conform declaraţiilor acesteia din cursul u.p.), care a căzut pe podeaua din zona de după tejghea şi s-a spart, a lovit cu pumnii și cu coatele în frigiderele din incintă, precum și în vitrina cu mezeluri, timp în care persoana vătămată a rămas în spatele tejghelei şi a acţionat insistent butonul de panică pentru a solicita intervenţia organelor de pază ale magazinului, care s-au şi deplasat ulterior la faţa locului, după care inculpatul a părăsit incinta magazinului. După părăsirea magazinului de către inculpat, persoana vătămată s-a deplasat şi ea spre ușa de acces în magazin, fiind văzută de inculpat, care s-a întors şi a intrat din nou în magazin și, fără niciun alt motiv, a început să o lovească pe persoana vătămată în mod repetat cu pumnul şi genunchii în zona feței și a capului, în timp ce o ținea imobilizată cu o mână de după gât în spațiul aflat între aparatul de cafea și ușa de acces a magazinului, după care a îmbrâncit-o afară din magazin și a trântit-o pe trotuarul de lângă spațiul verde, continuând să exercite violențe în același mod, loc public, s-a urcat peste ea și a continuat să o lovească cu pumnii în zona feței, iar la un moment dat s-a ridicat de pe victimă și i-a mai aplicat o lovitură cu piciorul în zona feței, după care a părăsit locul faptei în fugă”, se arată în motivarea magistraților Judecătoriei Hunedoara.
Femeia a fost transportată la spital, iar în urma investigațiilor diagnosticul pus a fost de traumatism cranio-facial prin hetero-agresiune, fractură de mandibulă condiliană dreaptă, fractură perete anterior lateral și medial sinus maxilar drept, fractură arcadă temporo-zigomatică dreaptă și fractură perete anterior sinus maxilar stâng. Practic, toată fața i-a fost distrusă de agresor. Victima a avut nevoie de 55 de zile de îngrijiri medicale.
Nu este la prima faptă de acest gen
Potrivit documentului citat, Daniel Popa a mai fost condamnat la o pedeapsă cu amenda penală pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, faptă comisă la data 07.08.2021 în incinta unui alt magazin, asupra unei alte femei. Cu toate acestea, instanța a decis să îl condamne acum, în data de 13 martie, la o pedeapsă de doar un an și trei luni de închisoare cu executare. Acesta va trebui să achite și 4.000 de euro, daune morale victimei.
Sentința nu este definitivă, ci poate fi atacată cu apel.