• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Când vom avea radare fixe în județul Hunedoara și sub ce formă. Declarații ale șefului Serviciului Rutier Hunedoara

„În viitorul apropiat” vom avea un sistem care monitorizează traficul rutier. Este declarația șefului Serviciului Rutier Hunedoara, care explică sub ce formă va funcționa monitorizarea vehiculelor care circulă pe drumurile din județul nostru.

Deși, anul acesta, au fost vehiculate în spațiul public tot felul de informații cu privire la existența unor radare fixe în județul Hunedoara, adevărul este că, în acest moment, niciun aparat radar fix nu este amplasat pe șoselele hunedorene.

Ce avem în România în acest moment este sistemul de monitorizare a traficului rutier e-SIGUR, inaugurat în 2025, la început de an. Pe trei șosele din țară, au fost instalate camere video care permit depistarea și sancționarea șoferilor care depășesc viteza legală. Poliția Română a anunțat pe 5 ianuarie că noul sistem de monitorizare integrată a traficului, e-Sigur, este activ.

Polițiștii români au la dispoziție, în primă fază, trei radare mobile (cunoscute ca radar-pistol), pe care le vor folosi pe autostrăzile A1 și A2, respectiv pe DN2 în județul Vrancea. Acesta vor depista/fotografia autoturismele care depășesc viteza legală. Proprietarii mașinilor vor fi notificați la domiciliu, șoferul urmând să fie amendat.

Sistemul va fi implementar și în județul Hunedoara.

„În acest moment, aparate radar fixe nu avem. Vizavi de sistemul e-SIGUR, de care probabil ați auzit, e un sistem de monitorizare a traficului rutier. Deocamdată s-a implementat pe Autostrada A1 și Autostrada A2, precum și în județul Vrancea. Se intenționează operaționalizarea sa la nivelul întregii țări. Acesta presupune monitorizarea traficului prin intermediul pistoalelor radar, pe care le avem și noi. Acestea sunt puse pe trepied, la loc vizibil, în afara părții carosabile, pe modul de lucru automat, astfel încât să înregistreze toate autoturismele din trafic. Datele, ulterior, vor fi transmise către colegii de la centrul de monitorizare și vor fi sancționate toate încălcările regimului legal de viteză. Deocamdată sistemul nu funcționează la noi în județ, însă în viitorul apropiat va fi implementat”, spune subcomisarul de poliție Cătălin Luca, șeful Serviciului Rutier.

În acest moment, IPJ Hunedoara deține 25 de pistoale radar, care ar putea fi transformate în radare fixe.

Anul trecut, în urma activităților preventive desfășurate de polițiștii rutieri hunedoreni, numărul accidentelor rutiere grave a înregistrat o scădere semnificativă față de 2023. De asemenea, s-a redus și numărul persoanelor care și-au pierdut viața în urma acestor evenimente tragice.

Numărul accidentelor rutiere grave și, implicit, numărul victimelor a scăzut progresiv în ultimii ani, astfel încât, anul trecut, în județul Hunedoara s-au înregistrat 79 accidente grave, soldate cu decesul a 22 de persoane și rănirea gravă altor 72.

Comparativ cu anul 2023 se constată scăderi semnificative la principalii indicatori: numărul accidentelor scade cu 7, iar numărul persoanelor decedate scade cu 3.

Principalele cauze generatoare ale accidentelor rutiere grave, înregistrate în anul 2024, sunt reprezentate de: viteza neadaptată la condițiile de drum/nelegală (19 accidente grave), nerespectarea regulilor de circulație de către pietoni (11 accidente grave), neacordarea priorității pietonilor (8 accidente grave) și neacordarea priorității altor vehicule (7 accidente grave).

În 2024, pentru creșterea siguranței pe drumurile publice, polițiștii rutieri au organizat 1.170 de acțiuni menite să diminueze riscul rutier. Acestea au vizat combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, precum viteza excesivă, conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise și neacordarea de prioritate pietonilor și altor participanți la trafic.

Astfel, dintre cele 1.170 activități desfășurate pentru diminuarea riscului rutier, 335 au vizat respectarea regimului legal de viteză, 199 au vizat prevenirea conducerii sub influența alcoolului, 52 conducerea sub influența drogurilor sau a substanțelor similare, 53 au vizat nerespectarea regulilor de circulație de către pietoni, 55 neacordarea priorității de trecere pietonilor, iar 34 de acțiuni au urmărit prevenirea depășirilor neregulamentare.

Pentru neregulile constatate, polițiștii rutieri au retras 1.536 de certificate de înmatriculare și au aplicat 40.674 de sancțiuni contravenționale, 39.475 dintre acestea vizând nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Totodată, au fost constatate 932 de infracțiuni constatate la regimul circulației rutiere, în toate situațiile fiind întocmite dosare de cercetare penală.

De asemenea, polițiștii au luat măsura suspendării temporare a dreptului de a conduce autovehicule în cazul a 2.433 de conducători auto, pentru diferite abateri, dintre care menționăm: pentru conducere sub influența alcoolului (206 de permise de conducere), pentru depășirea limitei legale de viteză (1.080 de permise de conducere), pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor (164 de permise de conducere), pentru depășire neregulamentară (402 permise de conducere) și pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor (94 de permise de conducere).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *