Situație fără precedent, la Registrul Auto Român, a cărui activitate a fost blocată complet în toată țara, în urma unor defecțiuni tehnice. Problema a afectat serverele centrale ale instituției, ceea ce a paralizat aplicațiile folosite pentru colaborarea cu stațiile ITP și alte servicii esențiale.
Astăzi, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Hunedoara a transmis un comunicat de presă, prin care anunța că și activitatea serviciului a fost preturbată de problemele de la RAR.
„În urma unor probleme tehnice survenite la nivelul Registrului Auto Român, sistemul informatic utilizat pentru desfășurarea activităților specifice este în prezent nefuncțional.
Din acest motiv, operațiunile care depind de funcționarea acestui sistem sunt temporar suspendate.
Cu toate acestea, solicitările privind eliberarea autorizațiilor provizorii de circulație vor putea fi procesate fizic la ghișeele Serviciului, atât la punctul de lucru din municipiul Deva, cât și la cel din municipiul Petroșani, conform programului obișnuit de lucru.
De îndată ce problemele tehnice vor fi soluționate, cetățenii programați vor fi informați cu privire la reluarea activității și la procedura de reprogramare.
Asigurăm cetățenii că instituțiile abilitate lucrează în strânsă legătură pentru remedierea situației în cel mai scurt timp posibil”, se arată în comunicatul de presă.