Doi bărbați au fost arestați de judecătorii din Brad, după ce au furat zeci de mii de lei și peste 20.000 de euro de la o pensionară din localitate. De câteva luni, oamenii legii îi aveau în vizor, iar acum au reușit să îi prindă. Aceștia vor sta după gratii pentru 30 de zile.
Prima sesizare a fost în data de 11 mai 2022, atunci când poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Brad au fost informații despre faptul că din apartamentul unei familii din municipiul Brad (pe care reclamanta o are în întreținere) s-ar fi sustras o sumă de bani.
„Echipa operativă, în urma cercetărilor, a stabilit că la data de 10 mai 2022, un bărbat neidentificat, sub pretextul că verifică butelia de gaz, a pătruns în apartamentul persoanelor vătămate și a sustras 34.000 de lei și 22.000 de euro, pe care cei doi soţi îi aveau depozitați în dormitorul locuinței, într-un aragaz nefuncțional”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.
Făptașii nu au fost prinși, iar câteva luni mai târziu, dădeau o nouă lovitură. Culmea, victima este aceeași.
„În data de 10 septembrie 2022, poliţiştii au fost sesizați de o femeie cu privire la faptul că persoane neidentificate au sustras o sumă de bani din locuința vecinei sale, în vârstă de 92 de ani. Partea vătămată le-a relatat poliţiştilor că, în jurul orei 14.30, trei bărbaţi necunoscuţi i-au bătut la ușa apartamentului, susținând că au venit să „verifice țevile de apă și gaz”, context în care femeia i-a invitat în interiorul locuinței (în bucătărie). În urma discuțiilor avute cu aceștia, i s-a comunicat că trebuie să plătească o sancțiune de 2.000 de lei pentru neregulile constatate, în caz contrar urmând a plăti 4000 de lei, solicitându-i, totodată, să le prezinte şi un cupon de pensie. Femeia le-a cerut celor trei bărbaţi să părăsească bucătăria, iar din cămară a luat un cupon de pensie, dintr-un plic în care avea 4.700 de lei. Bărbaţii au urmărit-o și i-au cerut să semneze o serie de documente în altă cameră, moment în care unul dintre cei trei i-a sustras femeii cei 4.700 de lei”, a mai spus purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
În cele două cauze, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Brad au întocmit dosare de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, iar la data de 22 septembrie 2022, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Investigaţii Criminale Hunedoara şi al polițiștilor Serviciului Investigaţii Criminale Sector 3 București, ai Direcţiei Operaţiuni Speciale și a luptătorilor din cadrul Serviciului Aacţiuni Speciale București, au efectuat 6 percheziții domiciliare, pe raza municipiului Bucureşti şi a orașului Pantelimon, la louinţele unor persoane bănuite de comiterea infracţiunilor reclamate.
Cu această ocazie, au fost puse în aplicare trei mandate de aducere, la sediul Poliției Municipiului Brad fiind conduși în vederea luării măsurilor legale doi bărbaţi, unul în vârstă de 30 de ani şi altul de 49 de ani, ambii din București.