Beți, drogați sau împătimiți după viteză, 17 șoferi hunedoreni au rămas, în acest weekend, fără permis de conducere. Acțiunea s-a desfășurat pe toate arterele de circulație publică de pe raza județului Hunedoara.
În perioada 16-17 martie 2024, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au organizat o acțiune vizând prevenirea accidentelor rutiere, respectarea regimului legal de viteză pe tronsoanele cu risc ridicat de producere a accidentelor rutiere, combaterea abaterilor săvârșite de către pietoni și bicicliști, dar și a consumului de alcool sau substanțe interzise.
„În perioada menționată, polițiștii rutieri au aplicat 160 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice, incriminate de prevederile O.U.G. 195/2002, dintre care 49 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea regimului de viteză legal stabilit și 3 sancțiuni pentru consum de alcool.Totodată, polițiștii au luat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule față de 17 conducători auto, în 5 cazuri măsura fiind luată pentru depășirea limitei legale de viteză, iar în 4 cazuri pentru consum de alcool, în timp ce, pentru nereguli tehnice au fost reținute 8 certificate de înmatriculare”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.
De asemenea, în cadrul acestei acțiuni au fost constatate 12 infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.
La data de 16 martie 2024, în jurul orei 18:00, polițiștii au depistat în trafic un tânăr de 21 de ani, din municipiul Lupeni, care conducea un autoturism pe strada Paroșeni, din municipiul Vulcan. În urma testării tânărului cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Persoana a fost condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.
La data de 16 martie 2024, în jurul orei 23:30, polițiștii au depistat în trafic un bărbat de 45 de ani, din Orăștie, care conduce un autoturism pe strada 9 Mai, din Orăștie. Ca urmare a testării alcoolscop a bărbatului, polițiștii au constatat faptul că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,61 mg/l, de aerul expirat.
La data de 16 martie 2024, în jurul orei 23:55, a fost depistat în trafic un tânăr de 24 de ani, din Petroșani, care conducea, pe strada Republicii, din orașul Petrila, un autoturism cu numere de înmatriculare provizorii, având autorizația de circulație provizorie expirată din luna noiembrie 2023. Ca urmare a verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că cel aflat la volan nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
La data de 17 martie 2024, în jurul orei 01:35, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din comuna Băcia, a condus un autoturism pe DN 66, în afara localității Băcia, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în afara drumului public (evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale).
Polițiștii rutieri ajunși la fața locului au încercat testarea alcoolscop a bărbatului însă, din cauza stării în care se afla (ebrietate) testarea nu a fost finalizată, motiv pentru care acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei și a depistării prezenței substanțelor psihoactive în organism, urmând a se lua ulterior măsurile legale care se impun.
De asemenea, în urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că bărbatul a condus autoturismul având dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat (fiind bănuit, într-un alt dosar penal, de comiterea infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice).