Pacienții care ajung la Spitalul Județean de Urgență din Deva au toate condițiile pentru a putea beneficia de servicii medicale la standarde europene. Vineri, a fost inaugurată noua Unitate de Primiri Urgențe a spitalului, iar condițiile de lucru ale medicilor și condițiile în care vor fi tratați bolnavii sunt demne de secolul în care trăim. Tot ceea ce a însemnat vechea „urgență” nu mai există în acest moment. Practic, în locul care era vechea secție, s-a făcut o urgență care va deservi micii pacienți, iar în locul din fața sa, unde până anii trecuți era o zonă verde, s-a construit, de la zero, o clădire nouă, în care va funcționa Unitatea de Primiri Urgențe.
Proiectul „Modernizare, extindere și dotare Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Deva” a fost finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020 și din bugetul propriu al Consiliului Județean Hunedoara. Valoarea contractului s-a ridicat la 9.093.467 de lei, sumă la care s-au adăugat 778.236 de lei, fonduri din care s-a realizat achiziția de echipamente medicale și mobilier.
„La un an de zile, după ce am inaugurat chiar în martie anul trecut, terminarea lucrărilor la spitalul județean,
iată că, astăzi, tot în martie, inaugurăm și UPU. Vreau să mulțumesc sprijinului pe care Agenția de Dezvoltare Vest ni l-a aprobat. Niciodată nu am crezut că nu vom putea să facem asemenea obiective, fiindcă știu că am avut și am colegi deosebiți, cu care putem lucra la Consiliul Județean. (…) Imediat în vecinătate, la cinci metri, am mai inaugurat o clădire, Unitatea de internări de zi. A început în noiembrie 2021 spitalizarea de zi, pe buget propriu al Consiliului Județean. Când mulți spun că nu știm să gestionăm banii Consiliului Județean, vreau să vă spun că fac numai politică și diversiuni. (…) Am început în 2021, cu bani din bugetul județean, cu 4,16 milioane de lei, iar în iunie 2022 am finalizat acea construcție (clădirea în care până acum a funcționat UPU – n.r.), spitalizarea de zi. Sigur că îmi doream să rămână pentru spitalizare de zi, dar situația a impus ca să folosim acea clădire pentru UPU, că nu aveam unde să facem serviciul de primire urgențe. În septembrie 2022, începem lucrările de extindere la UPU, și vedeți ce este… Dați-mi voie să vă spun că sunt foarte fericit că am obținut acest proiect pe fonduri europene, și nu este nici primul, nici ultimul. Vreau să mulțumesc într-un mod deosebit constructorului, care a muncit și a făcut lucrări de o calitate ireproșabilă”, a declarat președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor.
Unitatea de Primiri Urgențe este prevăzută cu un spațiu mare, deschis, în care pacienții sunt supravegheați mereu de medici. În plus, aparținătorii au un loc mare, în care pot aștepta și vedea, pe un ecran, în timp real, locul în care se află pacienții.
„Unitatea de Primire Urgențe pe care care astăzi o vedeți cu toții are foarte multe componente: triaj, urgențe ușoare, camera de resuscitare, camera de tratament, spațiul de monitorizare, spații pentru urgențe ortopedice, spații de decontaminare și spații pentru aparținători. Am fost plecat în altă țară, și când am văzut acolo că pacienții și aparținătorii nu stau pe gardurile spitalului, cum se stă la Deva, ci stau într-o sala foarte frumoasă, unde pot să servească un ceai, un covrig sau orice altceva, am spus că și la Deva este posibil. Trebuie să avem asemenea lucruri și în România și în județul Hunedoara”, mai spune președintele CJ Hunedoara, Laurențiu Nistor.
Iar la Deva, acest lucru a fost realizat.
„Secția este dotată cu aparatură de ultimă generație, avem un număr de 16 paturi, iar toate sunt dotate cu
oxigen. (…) Avem și o sălă de așteptare, care este foarte importantă pentru noi. În pandemie, nu aveam legătura între pacient și aparținător, mai ales că aparținătorii nu puteau să intre. În zona respectivă este un monitor, care arată în permanență ce se întâmplă cu pacientul. Pacientul, în momentul în care ajunge la triaj, are un cod de identificare, iar după codul respectiv aparținătorii pot să identifice locul în care se află pacientul. La etaj, este zona de urgențe pediatrice, care are un circuit separat, comparativ cu zona de adulți. Este dotată cu cinci paturi. Toate aceste modificări duc la scăderea timpului de așteptare în urgență și creșterea calității actului medical”, spune managerul Spitalului Județean de Urgență, Emil Stoica.
„Medicii au tot ce le trebuiește. Trebuie să fie puțin mai aproape de pacienți, decât au fost până acum, de aceea
este și spațiul acesta deschis. Aici este un concept de open space, pentru a vedea tot timpul pacienții. Pe lângă faptul că pacienții pot fi vizualizați direct, pacienții vor fi urmăriți și pe o stație de monitorizare centrală, care va reda evoluția fiecărui pacient.
În spațiul de urgențe minore, sper că reușim să implementăm și ideea de fast track. Sunt pacienții care sunt non-urgențe, pacienți care nu au nevoie de investigații deosebite și care vor putea face un consult, pot să facă un tratament ușor. Așa vom putea să scădem nemulțumirile, pentru că timpul de așteptare este cel care nemulțumește în primul rând, nu actul medical. Cu o mai bună organizare din parte colegilor din urgență, cu o altă mentalitate și cu mult mai multă empatie din partea medicului, dar și respect din partea pacienților, cred că lucrurile vor funcționa din ce în ce mai bine”, a declarat și directorul medical al SJU Deva, Lucian Miron.
La eveniment a fost prezent și directorul Agenției de Dezvoltare Vest, Sorin Maxim, care a felicitat administrația județului pentru modul în care au investit banii primiți de la Uniunea Europeană.
„Aici este un proiect în care banii europeni s-au investit, nu s-au cheltuit. (…) Educația și sănătatea sunt
principalele domenii în care România trebuie să investească. (…) Doresc să le mulțumesc și eu medicilor și corpului medical din acest spital, care, într-adevăr, au avut o viață grea înainte de a se moderniza acest spital, dar și pe perioada lucrărilor. Sper ca aceste spații să poată fi folosite ca atare și să salvați vieți, pentru că sunteți aici, la un nod important rutier, sunteți, practic, cel mai important punct medical de pe autostradă. Știți că autostrada generază foarte multe accidente și foarte multe din ele vor fi direcționate către dumneavoastră. Nu pot decât să vă mulțumesc, să vă felicit și, în continuare, vă rog să contați pe noi, pentru că vom investi resurse europene în calitatea vieții, cu precădere în educație și sănătate, dar și în zona de dezvoltare urbană sau IMM-uri”,
Lucrările la clădirea în care se află sala de așteptare, dar și cele de construcție a etajului în care vor fi birourile administrative au fost finanațate cu bani de la bugetul Consiliului Județean Hunedoara, în sumă de 6.643.950 de lei.
Ruinele în care erau birourile directorilor și a personalului administrativ vor fi „rase”, iar în locul lor va fi construită o parcare. Vedeți, mai jos, imagini din spațiile în care conducerea spitalului își avea birourile.

Dar are și medici de secolul XXI?
Si ce caută preoțimea la aceasta manifestare medicală !!!
De Cind serviciul de urgenta a devenit altar de biserica?????