Cea mai nouă ciupercărie din România este pe punctul de a produce cele mai căutate ciuperci: Champignon și Pleurotus. Investiția aparține Composesoratului Uricani, adică celor peste 400 de oameni care dețin păduri în această zonă din județul Hunedoara. Cosma Nicușor Stoi a pornit acest proiect în urmă cu aproape 7 ani. Cu răbdare și ambiție a mers înainte, iar roadele deja încep să apară.

„Le-am cerut membrilor composesoratului acordul ca toți banii pe care îi facem din pădure să îi băgăm într-un cont, să îi protejăm pentru o investiție. Am avut în vedere mai multe variante, până să ajungem să ne axăm pe o ciupercărie. Și am dirijat banii către proiect. Când am avut posibilitatea, am mai repartizat și către membri composesori câte o sută de lei pe hectar ca să simtă că totuși suntem activi și facem câte ceva. Suntem foarte mulțumiți. Am realizat o ciupercărie de 986.000 de euro, din care 688.000 de euro fonduri europene, prin stat, și 298.000 de euro, adică 30 la sută, partea composesorilor. Sunt efectiv banii oamenilor, repartizați pentru ciupercărie. Avem toată convingerea că ciupercăria va funcționa așa cum trebuie. Sunt programate 120 de tone de ciuperci pe an”, spunea, în luna ianuarie a acestui an, pentru forestmania.ro, președintele composesoratului Uricani, Cosma Nicușor Stoi.
Astăzi, prefectul județului Hunedoara a făcut o vizită la noua ciupercărie, care trebuie finalizată în aprilie 2023. Înființarea acestei ferme vegetale are ca obiectiv principal realizarea unei ciupercării, iar în cadrul lanțului de producție se vor realiza și operațiunile de sortare și ambalare a producției vegetale. Prin implementarea acestui proiect se urmărește creșterea cantității de produse agricole obținute în zona Văii Jiului, zonă în care agricultura, până în momentul de față, nu a fost considerată oportună.
„O investiție extraordinară în județul nostru – înființarea unei ciupercării din fonduri europene, în județul Hunedoara.
Proiectul este o finanțare în cadrul măsurii 4.1, derulată de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. (…) Investiția în cuantum 5.446.545,83 RON a fost accesată de către un composesorat, Asociația Composesorală 818 Uricani, iar în momentul de față stadiul de realizare al proiectului este de 95%, data finalizării fiind în aprilie 2023.
Trebuie să susținem antreprenorii care accesează fonduri europene in județul Hunedoara, trebuie să venim în întâmpinarea lor și să discutam cu ei despre probleme pe care le au.
Transmit felicitările mele președintelui composesoratului, Stoi Cosma-Nicușor, pentru această realizare și îi doresc mult succes în continuare!”, spune prefectul județului Hunedoara, Călin Marian.
Cele cinci hale, în care vor crește ciupercile, sunt întinse pe aproximativ 3.000 de metri pătrați.
