• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

10 ani pierduți și achitări pe bandă rulantă în dosarul lui Traian Berbeceanu. Procurorul Mureșan, cu o pedeapsă pe fond 7 ani de închisoare, „albit” de ÎCCJ

Achitări pe bandă rulantă, în dosarul fostului șef al BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu. Toți cei trei „oameni ai legii”, acuzați de fapte grave comise împotriva lui Traian Berbeceanu, au fost declarați nevinovați de cei cinci judecători ai ÎCCJ, după 8 ani de procese și la mai bine de 10 ani de la momentul arestării lui fostului șef al BCCO Alba Iulia. Sentința este definitivă.

Fostul șef al DIICOT Alba, procurorul Ioan Mureșan, a fost condamnat în primă instanță la 7 ani de închisoare pentru represiune nedreaptă și abuz în serviciu. Colegul său, Nicolae Cean, de la Parchetul Alba, a primit doi ani cu executare pentru complicitate, iar ofițerul Alin Munteanu, de la BCCO Alba, 4 ani cu executare. Acum, toate aceste pedepse au fost „șterse”, pe motiv că „fapta nu este prevăzută de legea penală”.

Ioan Mureșan poate reveni la DIICOT Alba și va primi salarii restante de peste un milion de euro.

„Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, aplicată inculpatului Mureşan Ioan, în pedepsele componente de: 3 ani închisoare, pentru pentru săvârşirea infracţiunii de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 283 alin. (1) din Codul penal, 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din Codul penal, 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din Codul penal şi sporul de 2 ani închisoare. În unanimitate: În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală, achită pe inculpatul Mureşan Ioan pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din Codul penal. În majoritate: În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală, achită pe acelaşi inculpat pentru infracţiunea de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 283 alin. (1) din Codul penal. În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală, achită pe acelaşi inculpat pentru infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din Codul penal. II”, se arată în minuta ÎCCJ.

Și Nicolae Cean, dar și ofițerul Alin Munteanu au fost declarați achitați, în baza aceleiași rezoluții, și anume că „fapta nu este prevăzută de legea penală”.

„În majoritate: În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală, achită pe inculpatul Muntean Alin Mirel pentru complicitate la infracţiunea de represiune nedreaptă, prevăzută de art. 48 raportat la art. 283 alin. (1) din Codul penal. În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală, achită pe acelaşi inculpat pentru infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din Codul penal. III. În majoritate: În temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală, achită pe inculpatul Cean Nicolaie Ioan pentru complicitate la represiune nedreaptă, prevăzută de art. 48 raportat la art. 283 alin. (1) din Codul penal. IV, se mai arată în sentință.

Statul va plăti nedreptatea produsă lui Traian Berbeceanu

Cei trei oameni ai „legii” care l-au reținut pe Traian Berbeceanu, în anul 2013, nu vor mai avea de achitat nici daunele materiale și morale produse fostului șef al BCCO Alba Iulia. Singura soluție pentru Traian Berbeceanu de a primi daunele meritate este de a da în judecată statul român. Și această decizie a fost luată tot în majoritate.

„În temeiul art. 397 alin. (1) raportat la art. 25 alin. (5) din Codul de procedură penală, lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de inculpatul parte civilă Berbeceanu Traian. Înlătură din dispozitivul hotărârii atacate menţiunea privind obligarea inculpaţilor Mureşan Ioan, Muntean Alin Mirel şi Cean Nicolaie Ioan la plata sumelor de 97.632 lei, cu titlu de daune materiale reprezentând diferenţe salariale şi 100.000 euro, cu titlu de daune morale, în solidar, către partea civilă Berbeceanu Traian. Înlătură din dispozitivul hotărârii atacate menţiunea privind obligarea inculpaţilor Mureşan Ioan, Muntean Alin Mirel şi Cean Nicolaie Ioan la plata, în solidar, către partea civilă Berbeceanu Traian, a sumelor de 37.206 lei, reprezentând cheltuieli judiciare ocazionate de judecată, respectiv de 15.759 lei, reprezentând cheltuieli judiciare la urmărirea penală”, se arată în decizia luată astăzi de ÎCCJ.

Motivarea completului de fond, schimbată radical

Concluziile magistraților care au judecat pe fond acest dosar sunt cu adevărat terifiante, dar, deocamdată, inexplicabil – până la apariția noii motivări, sentința a fost schimbată radical. Motivarea deciziei va apărea zilele viitoare.

Din prima motivare reiese că cei trei oameni ai legii au manipulat, obligat sau forțat martorii să declare ce voiau ei, pentru a-l elimina din sistem pe Traian Berbeceanu.

„Am fost dus şi la DIICOT Alba Iulia unde am fost introdus într-un beci întunecos fără apă şi mâncare, şi nimeni nu m-a băgat în seamă sperând ca în acest fel să-mi poată lua un anumit tip de declaraţie. Am fost practic torturat până să îmi pun semnătura pe lucrurile scrise, dictate de dl procuror. Apoi, după 5 zile, am fost transferat la Penitenciarul Oradea. M-au întrebat dacă denunţul făcut la DIICOT era al meu, şi mi-au cerut precizări suplimentare. Denunțul meu era îndreptat împotriva lui Berbeceanu, conţinutul nu l-am făcut eu şi nu mi-l asum, l-am făcut sub dictarea unei persoane deţinute. Eu cred că şi acea persoană a avut probleme cu Berbeceanu, din câte îmi amintesc. Eu am spus că nu am dat nici un fel de bani domnului Berbeceanu, am fost arestat de Interpol”, a spus martorul Gabor Scaglione Cosimo, în data de 17 iunie 2015.

Alin Simota, fostul consilier județean și finanțator al echipei Jiul Petroșani, a recunoscut și el că a fost pus să dea declarații împotriva lui Traian Berbeceanu.

„În perioada 2013, cât am fost arestat preventiv şi eram deţinut în arestul IPJ Alba Iulia, am fost chemat în biroul dl procuror Chirilă spunându-mi-se mai direct sau mai voalat că dacă o să colaborez, indicându-mi-se nişte nume şi voi spune „lucruri”, voi beneficia de nişte „bonusuri”, respectiv scăderi de pedeapsă. Pentru mine era primul contact cu legea penală, eram şocat şi mi s-a părut că suntem la „tarabă”, la înţelegere. Am spus că nu ştiu şi nu îmi place să scriu după dictare. Am studii superioare, am titlul de doctor şi înţeleg unde se ducea discuţia. Ţinta erau nişte persoane importante din judeţ, dar am văzut că lucrurile se canalizează spre dl Traian Berbeceanu. (…) Aceste discuţii se purtau în prezenţa dl Chirilă şi a unor lucrători de poliţie de la brigadă, de multe ori a fost prezent şi dl Alin Muntean.”, a spus Simota, în fața instanței.

Concluziile primei instanțe de trei judecători a ÎCCJ sunt absolute șocante.

„Înalta Curte a reținut că starea de fapt ce rezultă din administrarea probatoriului relevă o activitate infracțională prin care cei cărora legea le-a încredinţat atribuți pentru aplicarea ei și anume inculpații Mureșan Ioan și Muntean Alin Mirel, cu ajutorul inculpatului Cean Nicolaie Ion, au folosit legea în scopul de a suprima drepturile lui Berbeceanu Traian, pentru ca ulterior, când deşi nu mai deținea nicio prerogativă legală – inculpatul Mureșan Ioan, profitând de funcţia ocupată, a influenţat rezultatul anchetei penale preluate la nivel ierarhic, pentru a-şi asigura protejarea nedreptăţii comise”, se arată în motivare.

Prima instanță a susținut că inculpații au acționat cu vinovăție, cunoscând mereu că Traian Berbeceanu este nevinovat. Fostul șef al BCCO Alba a fost arestat mai bine de 30 de zile și încearcă de peste 10 ani să își dovedească nevinovăția, dar și să dovedească că a fost îndepărtat mârșav din funcția pe care o ocupa.

„Sub aspectul laturii subiective se constată că inculpaţii Mureşan Ioan, Muntean Alin Mirel şi Cean Nicolaie Ion au acționat cu vinovăție sub forma intenției directe, dedusă din modul de realizare al activităţii infracţionale şi din actele de executare concret îndeplinite, așa după cum rezultă din analiza probelor. Modalitatea în care inculpaţii au acționat, după cum rezultă cu certitudine din cuprinsul materialului probator, demonstrează neechivoc că aceştia au cunoscut în toată perioada de timp că ofiţerul de poliţie este nevinovat. În privinţa inculpatului Muntean Alin Mirel, apărarea sa potrivit căreia ar fi efectuat doar acele acte pentru are a primit delegare din partea procurorului, nu îi înlătură răspunderea personală pentru modul de efectuare a actelor şi activităţilor îndeplinite în calitate de ofiţer de poliţie judiciară”, se mai arată în motivare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *