fbpx
  • 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Vechiul stadion Michael Klein, din Hunedoara, va deveni istorie. El va fi demolat, cel mai probabil în toamna acestui an, iar în locul său va fi construit un întreg complex sportiv

Visul hunedorenilor de a avea un stadion nou, la standarde moderne, este tot mai aproape de a deveni realitate. După ce Guvernul a aprobat, într-o ședință de la finalul anului trecut, indicatorii tehnico-economici pentru construirea și dotarea Complexului Sportiv «Michael Klein» din municipiul Hunedoara, astăzi a fost publicată în Monitorul Oficial hotărârea Executivului de demolare a vechiului stadion din Hunedoara.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a anunțat că viitoarea arenă a Corvinului, echipă care acum activează în Liga 3, va avea o capacitate de 10.100 de locuri, va costa în jur de 64 de milioane de euro și are ca durată de proiectare și execuție de 28 de luni.

„Încă un pas pentru un stadion nou la Hunedoara – Guvernul a emis hotărârea necesară demolării vechiului stadion
A fost publicată în Monitorul Oficial al României hotărârea privind „aprobarea desfiinţării imobilului Complex Sportiv Michael Klein din municipiul Hunedoara, bd. Mihai Viteazu nr. 6A, judeţul Hunedoara, în vederea realizării, pe acelaşi amplasament, a obiectivului de investiţii „Construire şi dotare Complex Sportiv Michael Klein”, bd Mihai Viteazu nr. 6A, municipiul Hunedoara, judeţul Hunedoara”.

Conform legislaţiei în domeniu, hotărârea menţionată anterior era obligatorie pentru a se putea continua demersurile pentru construirea unui nou stadion, pe acelaşi amplasament, investiţie aprobată tot prin hotărâre de Guvern, la finele anului trecut (detalii despre noua arenă găsiţi aici – https://bit.ly/3JBvLLO )”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Hunedoara.

Costurile pentru construirea noului stadion vor fi suportate de Compania Naţională de Investiţii. Cheltuielile cu demolarea vechiului stadion revin în sarcina Primăriei municipiului Hunedoara.

„Dacă procedurile decurg fără obstacole neprevăzute, cred că în toamna acestui an ne vom putea apuca de lucrările de demolare. Chiar astăzi (joi – 23 martie) s-au început demersurile pentru întocmirea documentaţiei necesare licitaţiei de care e nevoie pentru întocmirea proiectului tehnic pentru demolare (pentru că şi aici e nevoie de aşa ceva) şi pentru execuţia efectivă lucrărilor de demolare. E un pic mai complicat decât pare, fiind vorba despre un stadion. În paralel, Compania Naţională de Investiţii va derula, la rândul său, o licitaţie pentru desemnarea proiectantului şi executantului de lucrări pentru ridicarea noului stadion. Se va merge oarecum „în tandem”, astfel încât noi să fim gata cu demolarea efectivă la momentul la care CNI va trebui să predea amplasamentul constructorului desemnat pentru ridicarea noului stadion. Sper ca lucrările de construcţie să înceapă cel târziu în prima parte a anului viitor şi să se deruleze fără sincope majore, astfel încât să ne putem bucura de un stadion nou, la Hunedoara, în 2026”, spune primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

Obiectivul va fi construit pe o suprafață de 37.207 mp, pe un regim de înălțime de S+P+3E (subsol + parter + 3 etaje), și va avea o capacitate de 10.100 de locuri (9.730 locuri pentru public, 50 pentru persoanele cu dizabilități, 195 locuri VIP și 125 pentru presă).

Prin proiect, se dorește realizarea unui teren de fotbal în conformitate cu regulile de suprafață FIFA și Ghidul UEFA pentru Stadioane de calitate, cu spațiu de gradene pentru spectatori, utilizat atât pentru meciuri oficiale, cât și pentru alte activități.

Complexul va cuprinde și vestiare dotate cu grupuri sanitare și camere de dușuri, grupuri sanitare pentru public, cabinet medical, birouri administrative, spații tehnice și de depozitare, zonă de restaurant, săli de conferință, sală de box, săli de forță și cardio, dar și spații destinate închirierii.

Pe lângă spațiile interioare, se va propune o nouă amenajare exterioară, prin care să se creeze zone de promenadă și de evenimente, precum și o parcare cu 435 de locuri. Terenul principal de fotbal va fi dotat cu nocturne, ecran de difuzare și tabele de scor electronice.

Valoarea totală a proiectului este de 313.785.691,12 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *