• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Un microbuz în care se aflau opt persoane, printre care și trei copii, s-a răsturnat în apropiere de Geoagiu. Trei persoane au fost rănite, iar Planul roșu de intervenție a fost activat

Un microbuz în care se aflau opt persoane s-a răsturnat, în această dimineață, în apropiere de Geoagiu. În vehicul se aflau și trei copii. Accidentul a avut loc între comuna Balșa și Geoagiu, la ora 7.

„În această dimineață, în jurul orei 07.00, un microbuz în care se aflau 8 persoane (7 pasageri și conducătorul auto), printre care și 3 copii, s-a răsturnat pe drumul care face legătura dintre comuna Balșa și orașul Geoagiu.
Comanda ISU Hunedoara a activat, la ora 07.09, Planul roșu de intervenție și a suplimentat resursele umane și tehnice pentru această misiune. Salvatorii au intervenit cu 2 ambulanțe SMURD, o autospecială de stingere, o autospecială prevăzută cu modul de descarcerare și una pentru transport personal și victime multiple. De asemenea, la fața locului a intervenit și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara.
În urma accidentului 3 persoane adulte, conștiente, au avut nevoie de ajutor medical. Au fost preluate de echipajele SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean și au fost transportate la Spitalul Orăștie pentru a li se acorda asistență medicală de specialitate”, spune purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Lucian Morogan.

Un bărbat de 54 ani a fost transportat de SAJ la UPU Deva , cu traumatism de torace, o femeie de 64 ani ,transportată de SMURD Orăștie la CPU Orăștie, cu traumatism de umăr, iar o altă femeie, în vârstă de 49 de ani, a fost transporată de SMURD Geoagiu la CPU Oraștie, suferind un traumatism cranio-cerebral.

Celelalte 5 persoane aflate în microbuz care nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Planul roșu de intervenție a fost dezactivat la ora 07.51.

Vom revenii cu detalii, de îndată ce vom avea informații despre cauza producerii acestui accident.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *