fbpx
  • 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

(ULTIMA ORĂ) Accident, la Simeria. O femeie a fost lovită de o mașină pe trecerea de pietoni

Accident, în urmă cu puțin timp, la Simeria. O femeie de 89 de ani a fost lovită de o mașină, în timp ce traversa DN7, pe trecerea de pietoni. Șoferul, un bărbat de 73 de ani, din Deva, s-a ales acum cu dosar de cercetare penală.

„La data de 28 decembrie 2022, ora 11:44, Poliția Orașului Simeria a fost sesizată prin intermediul SNUAU 112, cu privire la faptul că pe DN 7, în localitatea Simeria, a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenești. Polițiștii rutieri ajunși la fața locului, au constatat că, un bărbat în vârstă de 73 de ani din municipiul Deva, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe DN 7 în localitatea Simeria, nu a a acordat prioritate de trecere unei femei în vârstă de 89 de ani, din comuna Brănișca, care se afla în traversarea străzii pe trecerea de pietoni semnalizată și marcată corespunzător. În urma evenimentului rutier, a rezultat vătămarea corporală a pietonului, care a fost transportat la spital de către un echipaj medical, în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Carla Strujan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *