Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în această dimineață, din cauza lucrărilor de frezare și asfaltare efectuate pe DN 68A, între localitățile Margina și Coșava, județul Timiș, se circulă în condiții de aglomerație, în coloană, la ieșirea de pe Autostrada A1 pe sensul Nădlac spre Deva, în zona nodului rutier de la Margina. Traficul în această zonă este infernal, șoferii care parcurc această rută spunând că se stă în coloană peste o oră, pentru a coborî de pe autostradă.
„Recomandăm conducătorii auto să ruleze cu prudenţă sporită, să se asigure corespunzător la schimbarea benzii de circulație, semnalizând această intenție, să nu se angajeze în depășirea coloanei de autovehicule și să nu oprească sau să circule pe banda de urgență”, spun reprezentanții Centrului Infotrafic al IGPR.
Anunțul care a înfuriat șoferii
Luni dimineață, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a anunțat pe contul său de socializare că pe parcursul a două săptămâni, în zona Coșava, vor avea loc lucrări de reparații la drumul național 68A.
„De astăzi, în zona Coșava, pe DN 68A, jud. Timiș, antreprenorul Axela Construcții a început lucrări de reparații la carosabil. Lucrările vor dura circa două săptămâni”, anunță DRDP Timișoara.
Reacția șoferilor nu a întârziat să apară. Oamenii spun că pe acest tronson de drum traficul este îngrozitor chiar și în condițiile în care nu se lucrează la carosabil.
„Conducerea DRDP Timişoara, Bogdan Lazie, domnilor, chiar nu era posibilā amânarea lucrărilor pentru luna Septembrie? Cunoașteți destul de bine situația traficului din acea zonă, în mod special acum în perioada concediilor și totuși NU vă pasă. Nu există scuze – vă bateți joc de oameni pe față”, spune Daniel Macovei.
„În perioada concediilor reparați, că se circula bară la bară, cozi de mașini, nervi, timpi de așteptare. Mulțumim DRDP TIMIȘOARA Sunteți fantastici!”, spune și Alin Alina Mihuț.
„Este tot ce-ți dorești, la Margina am stat sâmbătă 01:30 de min sa ne coborâm de pe autostradă, după care a urmat calvarul pe DN până la Holdea!
Drumurile noatre toate, sperăm ca până în 2030 să avem Autostrada Holdea-Margina!
Mult răbdare, dragi conducători!”, scrie, într-un comentariu, Claudiu Țona.„Pe acest tronson de drum se circula îngrozitor și in condițiile in care NU sunt lucrări. Dacă mai sunt și restricții de circulație, acest tronson de drum, Margina-Holdea, se va parcurge in aproximativ 3-4 ore. Recomand evitarea acestui drum pe rute ocolitoare. Drumuri bune”, scrie Dorin Vadasan.
„O noua bătaie de joc la adresa celor vor tranzita…. Si asta în luna cu cele mai ridicate valori de trafic din an, când toți cei cu dor de neamuri și de glie, revin în țară……
Asta asa, ca să nu uite…. De unde au plecat”, spune Popa Gheorghe.„DRDP Timişoara, stau 2 ore la coborâre si la urcare de pe autostrada, iar acum mai stau in plus si din cauza asfaltarilor. Bă, frate, dar zici ca ganditi cu altceva, dar sigur nu cu capul”, spune un alt șofer nemulțumit.
„Super! Ce minte luminata a autorizat lucrari in cea mai aglomerata perioada din an? Cand toata lumea pleaca in concedii, plus cei ce vin in tara”, spune Gabi Szofran.