Primăria Municipiului Deva anunță organizarea ediției din acest an a Târgului de Paști, eveniment care va avea loc în perioada 1 – 15 aprilie 2026, în Piața Unirii.
Evenimentul își propune să aducă în centrul orașului atmosfera specifică sărbătorilor pascale, printr-o serie de standuri cu produse tradiționale, dulciuri de casă, bunătăți de sezon, obiecte artizanale și suveniruri realizate de expozanți din județul Hunedoara, dar și din alte zone ale țării.
Târgul va fi deschis zilnic între orele 10:00 și 22:00, oferind vizitatorilor ocazia de a se plimba printre căsuțele cu produse specifice sărbătorilor și de a petrece timp alături de familie și prieteni într-un cadru festiv.
Potrivit reprezentanților administrației locale, zona târgului va fi amenajată cu decorațiuni tematice de Paște, menite să creeze o atmosferă plină de culoare și să transforme centrul municipiului într-un spațiu dedicat întâlnirilor și momentelor petrecute împreună.
De asemenea, comercianții interesați să participe la eveniment pot depune solicitări pentru închirierea unei căsuțe la sediul Serviciului Administrarea Domeniului Public și Privat, situat în Piața Unirii nr. 16, sau pe adresa de e-mail serviciul.adpp@primariadeva.ro, în perioada 16 – 25 martie 2026.
Reprezentanții Primăria Municipiului Deva transmit că evenimentul își propune să aducă mai aproape spiritul tradițiilor românești și să ofere comunității un prilej de socializare și celebrare a uneia dintre cele mai importante sărbători ale anului.
