Un muzeu al gimnasticii va fi construit, la Deva, cu bani de la bugetul local, potrivit unui anunț făcut astăzi de primarul municipiului reședință de județ, Florin Oancea. Edilul a precizat că studiul de fezabilitate a fost finalizat, urmând ca, în luna aprilie, acesta să fie supus aprobării în Consiliul Local.
Primarul Florin Oancea spune că lucrările efective ar putea începe anul acesta, după proiectare și după câștigarea licitației pentru execuție.
„DEVA este orașul în care numeroase generații de gimnaști s-au pregătit pentru marile succese naționale, mondiale și olimpice ale României!
Bilanțul celor peste 40 de ani de performanță este impresionant, iar orașul nostru continuă să fie o rampă de lansare către desăvârșirea sportivă.
De aceea, la Deva va fi construit Muzeul Digital al Gimnasticii, a cărui clădire va fi amplasată într-o zonă cu puternice conotații sportive, lângă Colegiul Național Sportiv «Cetate», Aqualand și Stadionul Municipal.
După cum puteți vedea în simulările grafice alăturate, clădirea muzeului propune o «rezolvare» urbanistică a zonei și va crea o relație dinamică între dealul cetatii, piața pietonală și stadion”, spune primarul Devei, Florin Oancea.
Potivit edilului, În jurul clădirii, se va amenaja un parc legat de piața pietonală printr-o alee ce va trece pe sub consola construcției muzeului.
În acest parc se vor putea organiza proiecții de filme și va fi amenajat un loc de joacă tematic cu aparate de gimnastică.
„La interior, muzeul va fi structurat în trei zone, o sală de conferințe și spectacole de 150 locuri, un foyer cu recepție și grupuri sanitare, o zonă de expoziții digitale, tunel interactiv, coridor cronologic cu istoria gimnasticii, statui de ceară ale gimnastelor și diverse instalații de realitate virtuală. Clădirea nu va fi doar un obiect deosebit de arhitectură, ci va oferi și o experiență socială dinamică, revitalizând întreaga zonă.
Studiul de fezabilitate a fost finalizat, iar in cursul lunii aprilie va fi supus aprobării în Consiliul Local.
Proiectarea va fi finalizată, la rândul său, până in iulie, iar până la sfârșitul lunii august va fi organizată licitația pentru executarea lucrărilor.
Sper din toată inima ca lucrările pentru construcția acestui muzeu emblematic al Devei și al performanțelor gimnasticii românești să înceapă până la sfârșitul anului!”, mai spune primarul Devei, Florin Oancea.