fbpx
  • 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

(ULTIMA ORĂ) Sentință în dosarul de corupție de la primăria Petroșani. Neagoe și Vișan, condamnați cu suspendare, în timp ce Dragomir scapă de pedeapsă prin prescripție. Primăria trebuie să achite, în solidar, daunele produse APIA

Tribunalul Hunedoara a dat, în urmă cu puțin timp, sentința în dosarul fraudelor cu fonduri europene obținute de la APIA de șefi din Primăria Petroșani. Adrian Neagoe, fost secretar al instituției a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, Daniel Adinel Vișan  – șef birou cadastru, la data faptelor – la doi ani și patru luni de închisoare cu suspendare, iar Lucian Octavian Dragomir a scăpat de pedeapsă după ce fapta de care era acuzat s-a prescris. Instanța judecă acest dosar din anul 2019.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

„În cursul anului 2009, inculpații Neagoe Adrian, Vișan Daniel Adinel și Dragomir Lucian Octavian, în calitățile menționate mai sus, au depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false în scopul obținerii pe nedrept de sume de bani din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta, în cadrul schemelor unice de plată pentru o suprafață de 693,90 ha.
Această finanțare nu a fost obținută deoarece A.P.I.A.- Centrul Județean Hunedoara a respins cererea Primăriei Petroșani din cauza supradeclarării (cererea se suprapunea peste cea formulată de o asociație composesorală, îndreptățită să beneficieze de fondurile nerambursabile pentru suprafața de cca. 200 ha).
În perioada 2013-2015, inculpații Neagoe Adrian și Vișan Daniel Adinel au închiriat unei persoane fizice aceeași suprafață de cca. 200 ha, în condițiile în care, așa cum am arătat mai sus, cunoșteau faptul că Primăria Petroșani nu avea asupra terenului respectiv decât un drept de nudă proprietate, asociația composesorală fiind cea îndreptățită să beneficieze de fondurile nerambursabile. Ulterior, persoana respectivă, acționând fără vinovăție, a depus documentele la A.P.I.A. și a obținut pe nedrept fonduri din bugetele administrate de Uniunea Europeană în cuantum de 954.155 lei.
Agenția pentru Plăți și Intervenție în Agricultură a comunicat faptul că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 954.155 lei.
De asemenea, asociația composesorală s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 11.683.962 lei reprezentând beneficiul nerealizat, ca urmare a excluderii de la plată de A.P.I.A. – Centrul Județean Hunedoara, ca urmare a situației de supradeclarare.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpaților Negoe Adrian și Vișan Daniel Adinel”, se arată în comunicatul de presă emis de DNA, la momentul trimiterii în judecată al celor trei. 

Primăria Petroșani a fost obligată de instanță să plătească daunele în solidar cu inculpații Adrian Neagoe și Daniel Vișan. Astfel, potrivit deciziei magistraților, administrația trebuie să achite, în solidar, peste 950.000 de lei, daune materiale produse Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură.

„Obligă în solidar pe inculpaţii Negoe Adrian şi Vişan Daniel Adinel, în solidar şi cu partea responsabilă civilmente Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Petroşani, la plata sumei de 280.372,71 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agicultură; d) Obligă pe inculpatul Negoe Adrian, în solidar cu partea responsabilă civilmente Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Petroşani, la plata sumei de 673.782,64 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agicultură. Respinge acţiunea civilă formulată de partea civilă Asociaţia Muntele Poienile Tăii Dâlja şi Băniţa (fostă Asociația Composesorală Poienile Tăii Bănița Dâlja Mare)”, se arată în decizia Tribunalului Hunedoara.

Întreaga soluție poate fi consultată aici.

Sentința poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *