PSD Hunedoara susține că adoptarea, miercuri, în Parlament, a legii privind decarbonizarea sectorului energetic reprezintă un moment important pentru protejarea locurilor de muncă din comunitățile miniere și pentru securitatea energetică a României. În același timp, organizația județeană îi critică pe parlamentarii hunedoreni Vetuța Stănescu și Călin Petru Marian, ambii membri PNL, precum și pe deputatul USR Pollyanna Hangan, despre care afirmă că nu au susținut proiectul.
Într-un comunicat transmis după vot, PSD Hunedoara susține că legea adoptată introduce principiul potrivit căruia capacitățile de producere a energiei pe bază de cărbune nu ar trebui scoase din exploatare înainte ca noi capacități energetice să fie construite și puse în funcțiune.
„Astăzi s-a văzut cine este de partea Hunedoarei și cine a întors spatele minerilor. În Parlamentul României a fost adoptată legea care stabilește un principiu esențial pentru securitatea energetică a țării: nicio capacitate de producere a energiei pe bază de cărbune nu va fi închisă înainte ca una nouă să fie construită și pusă în funcțiune”, se arată în comunicatul PSD Hunedoara.
Social-democrații afirmă că deputații PSD au votat pentru protejarea locurilor de muncă și pentru viitorul comunităților miniere, în timp ce cei trei parlamentari hunedoreni nominalizați nu au susținut demersul.
„În schimb, parlamentarii hunedoreni Vetuța Stănescu (PNL), Călin Petru Marian (PNL) și Pollyanna Hangan (USR) nu au susținut acest demers. Când viitorul minerilor din Valea Jiului s-a decis prin vot, cei care pretind că reprezintă Hunedoara au ales să nu fie de partea oamenilor care i-au trimis în Parlament”, transmit reprezentanții PSD Hunedoara.
Organizația județeană a PSD le cere celor trei parlamentari să explice poziția adoptată în timpul votului.
„Astăzi nu mai este loc pentru discursuri și comunicate. Faptele vorbesc. Vetuța Stănescu, Călin Petru Marian și Pollyanna Hangan trebuie să meargă în Valea Jiului și să le explice minerilor de ce, atunci când au avut ocazia să îi susțină, nu au făcut-o”, se mai precizează în comunicat.
PSD Hunedoara afirmă că va continua să susțină protejarea locurilor de muncă, securitatea energetică și viitorul comunităților miniere din județ.
Poziția parlamentarilor Vetuța Stănescu, Călin Petru Marian și Pollyanna Hangan cu privire la acuzațiile formulate de PSD Hunedoara urmează să fie prezentată, în cazul în care aceștia vor transmite un punct de vedere.