• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Copil de doi ani, ținut în brațe și amenințat cu un cutter de propriul tată. Negociatorii SAS au intervenit

Un copil în vârstă de doi ani a fost preluat în siguranță de polițiști, miercuri, după ce tatăl său l-ar fi amenințat cu acte de violență, în timp ce îl ținea în brațe și avea asupra sa un obiect de tip cutter. Incidentul a avut loc în orașul Uricani.

Polițiștii au fost sesizați, în data de 5 august, cu privire la situația în care se afla minorul. La fața locului a fost trimisă o echipă de negociatori din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale (SAS).

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, prioritatea echipei de intervenție a fost protejarea vieții și integrității fizice a copilului. Forțele de ordine au gestionat situația prin dialog și prin măsuri specifice de negociere, pentru ca intervenția să se desfășoare în condiții de maximă siguranță.

În urma intervenției, copilul a fost preluat de polițiști și se află în custodia acestora. Minorul nu prezenta leziuni, iar pericolul imediat a fost înlăturat.

Bărbatul, care este tatăl copilului, a fost imobilizat de polițiști.

În prezent, oamenii legii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *