Activitate blocată, începând de astăzi, în majoritatea instanțelor hunedorene. Singura instanță care a decis ieri să nu protesteze prin amânarea judecării cauzelor este Judecătoria Brad. Aici, însă, magistrații au fost reconvocați astăzi pentru a fi luată o hotărâre, în sensul ralierii la protest.
„Am ținut și noi Adunare Generală, la fel ca și toate celelalte instanțe. Am stabilit anumite lucruri, însă nu o formă de protest cu restrângerea activității, în sensul de a se amâna judecarea cauzelor și de a se judeca doar cauzele urgente. Asta am hotărât noi ieri. Am avut anumite solicitări și cerințe, dar nu am inclus această formă de protest. Însă, văzând ulterior că toate instanțele de la nivelul județului Hunedoara, inclusiv instanța ierarhic superioară, care este Tribunalul, a dispus o astfel de măsură, iar Curtea de Apel Alba Iulia, de asemenea, care este instanța care ne cenzurează hotărârile – la care trimitem apeluri și recursuri – i-am reconvocat pe colegii judecători astăzi. Vom lua încă o hotărâre în completarea celei de ieri, cu privire la oportunitatea de a desfășura și noi această formă de protest a amânării judecării cauzelor”, Monica Rogoveanu, președintele Judecătoriei Brad.
Începând de astăzi, și procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara protestează împotriva modificărilor preconizate cu privire la pensiile de serviciu pentru magistrați.
„În data de 20.06.2023 a fost convocată Adunarea generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în vederea adoptării unei forme de protest faţă de modificările legislative preconizate cu privire la vârsta de pensionare a magistraţilor şi la modul de stabilire a pensiei de serviciu pentru magistraţi.
În unanimitate, procurorii prezenţi în cadrul Adunării generale, au hotărât adoptarea următoarelor măsuri, începând cu data de 20.06.2023:
-
Restrângerea activităţii vizând soluţionarea dosarelor penale doar la cele cu caracter urgent, la cele în care s-au dispus măsuri preventive şi la cele în care există riscul împlinirii termenului de prescripţie al răspunderii penale;
-
Participarea procurorilor doar la şedinţele de judecată cu caracter urgent, în acord şi în solidar cu formele de protest adoptate de magistraţii judecători de la Tribunalul Hunedoara”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, semnat de procuror şef secţie judiciară, Draia Sanda Ioanela.
Și magistrații Judecătoriei Deva protesteză, începând de astăzi, prin judecarea doar a cauzelor urgente. Iată comunicatul de presă transmis ieri, în integralitate:
„Adunarea Generală a judecătorilor a hotărât să îşi exprime dezacordul prin amânarea judecării cauzelor, cu excepţia cauzelor cu caracter urgent, începând cu data de 21.06.2023 și până la adoptarea unei soluții legislative care să respecte statutul şi munca tot mai împovărătoare de la an la an, atât a judecătorilor, cât şi a personalului auxiliar de specialitate.
Volumul inuman de muncă, în rândul judecătorilor, agravat de plecările masive din sistemul judiciar, în contextul incoerenţei şi a lipsei de transparenţă a puterii legiuitoare, lipsa previzibilităţii legii, subdimensionarea cronică a schemelor de personal, neadaptate de ani de zile volumului uriaş de cauze, incompatibilităţile şi interdicţiile profesiei, sunt aspecte ce trebuiau cântărite de legiuitor, atunci când a decis să lovească nemeritat corpul judecătorilor, prin afectarea statutului şi a independenţei, prin lezarea chiar a demnităţii profesiei.
Faţă de lipsa unei negocieri reale între autorităţile decizionale şi forul reprezentativ al magistraţilor privind aspectele sus-menţionate, ce au fost reiterate în Adunările Generale ale instanţelor ce au avut loc la data de 31 mai 2023, judecătorii din cadrul Judecătoriei Deva îşi manifestă dezacordul faţă de o astfel de atitudine, având în vedere faptul că puterea judecătorească este una dintre cele trei puteri ale statului, alături de puterea legislativă şi cea executivă, şi nu poate fi subordonată celorlalte puteri, între acestea existând egalitate.
Este în interesul societăţii ca statutul judecătorului să fie unul puternic, respectat şi independent. Statutul judecătorului nu este un privilegiu al acestuia, ci este dreptul societăţii de a avea o justiţie independentă şi imparţială. Independenţa judecătorului nu poate face obiectul negocierii politice, iar un corp profesional desconsiderat nu va mai oferi societăţii acele garanţii de independenţă, atât de necesare.Pensia judecătorilor, de serviciu şi nu specială, aşa cum s-a afirmat în spaţiul public, este consacrată în legislaţia naţională încă din anul 1997, iar legiuitorul nu a oferit niciun argument rezonabil pentru a o elimina. Ea a fost concepută tocmai pentru a consolida statutul judecătorului şi garanţiile de independenţă pe care acesta trebuie să le ofere.
Eliminarea acestei componente a independenţei judecătorului este în dezacord cu jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, care a decis că eliminarea acestei pensii pentru judecători este contrară exigenţelor actuale, pe care importante documente internaţionale le exprimă în mod direct cu privire la drepturile judecătorilor, în considerarea importanţei rolului acestora în apărarea statului de drept.
În esență, magistrații solicită ca modificările legislative referitoare la aceste aspecte să fie stabilite cu respectarea standardelor consacrate intern și internațional, cu asigurarea respectării statutului constituțional al magistraților și al independenţei justiţiei.
Pentru reevaluarea situaţiei, în funcţie de stadiul procesului legislativ, Adunarea Generală a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Deva urmează a fi reconvocată la un moment ulterior.
Prezentul comunicat de presă urmează a fi dat publicităţii, pentru o cât mai exactă informare a opiniei publice.
Cauzele cu caracter urgent sunt menţionate în Anexa Hotărârii Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Deva din data de 20.06.2023.
Ataşăm prezentului comunicat de presă Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Deva din data de 20.06.2023 şi Anexa.BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE,
Judecător Popa Haida Loredana Cristina”, se arată în comunicatul de presă transmis de Judecătoria Deva.
Cauzele care vor fi judecate, în continuare, de magistrații Judecătoriei Deva:
Magistrații Tribunalului Hunedoara au adoptat și ei o hotărâre prin care s-a decis judecarea doar a cauzelor urgente.
„Adunarea generală a judecătorilor a hotărât adoptarea unei forme de protest constând în amânarea cauzelor aflate pe rolul instanţei, cu excepţia cauzelor cu caracter urgent, începând cu data de 21.06.2023 și până la adoptarea unei soluții legislative care să respecte statutul constituțional al magistraților, garanțiile constituționale precum și principiul previzibilității.
Adunarea generală a judecătorilor Tribunalului Hunedoara solicită președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, Avocatului Poporului, președintelui Senatului și al Camerei Deputaților sesizarea Curții Constituționale a României privind neconstituționalitatea prevederilor legislative respective și acordă mandat președintelui Curții de Apel Alba Iulia privind adoptarea unei rezoluții comune a președinților curților de apel la întâlnirea ce va avea loc la Iași în perioada 29-30.06.2023.
În funcție de soluția legislativă ce se va adopta se va convoca o nouă adunare generală care va stabili continuarea, suspendarea sau încetarea formei de protest.
La adoptarea hotărârii, judecătorii Tribunalului Hunedoara au avut în vedere faptul că proiectul de lege aflat în dezbaterea Camerei Deputaţilor, privind reforma în domeniul pensiilor de serviciu ale judecătorilor şi procurorilor, inclusiv sub aspectul condiţiilor de pensionare şi al modalităţii de calcul al pensiilor, încalcă statutul constituțional al magistraților, precum și garanțiile rezultate din instrumentele internaționale, care reglementează acest statut, dar și faptul că, deși magistrații au manifestat disponibilitate pentru eliminarea inechităților din sistem, principiul cooperării loiale între puterile statului a fost încălcat și nu a existat un dialog real până la acest moment.
În esență, magistrații solicită ca modificările legislative referitoare la aceste aspecte să fie stabilite cu respectarea standardelor consacrate intern și internațional, cu asigurarea respectării statutului constituțional al magistraților și al independenţei justiţiei”, se arată într-un comunicat al Tribunalului Hunedoara, semnat de președintele instanței, Flavius Dacian Conta.
Vezi AICI care sunt cauzele care vor fi judecate pe parcursul protestului.