fbpx
  • 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

„Deva Super Rally” începe în acest weekend. Mașini electrice, monoposturi, mașini de raliu și de circuit, toate vor fi prezente pe traseul din Deva

Spectacol pe străzile Devei. În acest weekend începe cea de-a cincea ediție a „Deva Super Rally”, un eveniment care se anunță a fi spectaculos. Mașini electrice, monoposturi, mașini de raliu și de circuit, toate vor fi fi prezente pe traseul din Deva. Anul trecut, la Deva, 23 de piloți de top s-au întrecut în a treia etapă a Campionatului Național de Super Rally. Mii de spectatori au fost prezenți pe marginea traseului.
Hunedoreanul Mihai Leu, promotorul acestui spectacol automobilistic, a reușit să obțină al doilea loc pe podium. Primul a fost Jerome France, iar pe locul 3 Costel Cășuneanu, care, deși accidentat la o mână, s-a ambiționat să intre în cursă.

„Am intrat pe ultima sută de metri pentru Deva Super Rally! Vineri, de la ora 19:30, ne vom întâlni la Statuia lui Decebal pentru a cunoaște participanții, iar sâmbăta dimineața vom începe parcurgerea traseului, de la 09:15. Publicul este așteptat într-un număr cât mai mare, în zonele sigure. Trofeul Deva Super Rally este un proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Deva”, anunță organizatorii.

Circulația pe străzile din Deva va fi restricționată astfel:

A. Interval Orar:

Vineri, 30.06.2023 ora 08:00 – Sâmbătă, 01.07.2023 ora 23:30

Zonă: Parcarea Complexului Comercial ULPIA (vezi Parc Service din schița anexată)
Activitate: Amenajare Parc Service mașini de concurs

B. Interval Orar:

Vineri, 30.06.2023 ora 08:00 – Sâmbătă, 01.07.2023 ora 23:30

Zonă: Străzi închise traficului auto (Vezi schiță Traseu Concurs):
– B-dul 1 Decembrie 1918
– B- dul Iuliu Maniu între b-dul 1 Decembrie 1918 și b-dul Decebal.
– Intersecția dintre b-dul Iuliu Maniu și b-dul Decebal va fi restricționată parțial
– Str G Barițiu între str M Eminescu și B-dul 1 Decembrie 1918
– Str Mihai Eminescu între str G Barițiu și str Piața Victoriei
– Str Piața Victoriei
– B-dul 1 Decembrie între sensul giratoriu de la statuia lui Decebal și intrarea spre Hotel Sarmis/ parcarea Ulpia.

Activitate:
Amenajare traseu de concurs: Montare garduri, montarea baloturilor de paie, cauciucuri, separatoare beton, bannere , semnalizare locuri interzise publicului, amenajare posturi arbitraj.

Traficul se deschide Sâmbătă, 01.07.2023 la ora 23:30.

blank

Trofeul Deva Super Rally este un proiect cofinanțat de Primăria Municipiului Deva.

blank

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *