Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școală este marcată de polițiștii hunedoreni prin activități educativ-preventive derulate de aceștia în unitățile școlare.
Ziua de 30 ianuarie este declarată Ziua Internațională pentru Nonviolență în Școală, reprezentând o modalitate de a atrage atenția asupra violenței din mediul școlar. Cu această ocazie, polițiștii hunedoreni au intensificat acțiunile destinate creșterii siguranței în unitățile de învățământ, prin desfășurarea mai multor activități cu caracter preventiv-educativ adresate elevilor din toate nivelurile de învățământ preuniversitar.
Astfel, sub sloganul „Ia ATITUDINE, spune STOP VIOLENȚEI!”, polițiștii hunedoreni vor fi astăzi prezenți în rândul elevilor, încercând printr-o abordare adecvată să-i facă pe aceștia să conștientizeze consecințele negative pe care le are adoptarea unui comportament violent, oferindu-le sfaturi pentru prevenirea victimizării și îndemnându-i să ia atitudine în cazul în care sunt martorii unor fapte de violență.
„Totodată, pentru marcarea semnificației acestei zile, astăzi va fi lansată Campania ,,COD ROȘU! Bullying-ul DOARE!”, inițiată de polițiștii Biroului Siguranța Școlară, campanie care se va desfășura în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, Consiliul Județean al Elevilor Hunedoara și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Hunedoara. Scopul campaniei îl reprezintă reducerea fenomenului de ,,bullying” (violența psihologică/fizică) în unitățile școlare, pentru îmbunătățirea climatului educațional. Activitățile campaniei vizează în special unitățile școlare unde au fost semnalate astfel de cazuri, însă, în scop preventiv, în perioada 30 ianuarie 2023-06 aprilie 2023, vor fi desfășurate activități cu această temă în cât mai multe unități școlare hunedorene”, spun reprezentanții IPJ Hunedoara.
Bătaie între eleve, la Orăștie
Ultimul caz de violență între elevi a avut loc la Orăștie. În urma unor certuri petrecute în școală, două eleve de 14 ani s-au luat la bătaie după finalizarea orelor de curs. Poliția a fost sesizată de jandarmi, iar în cauză a fost întocmit dosar de cercerare penală pentru loviri și alte violențe.
„La data de 26 ianuarie a.c., Poliția Municipiului Orăștie informată de o patrulă de jandarmi care efectua activităţi de menținere a ordinii publice în sistem integrat în zona instituțiilor de învățământ cu privire la faptul că, în jurul orei 14:10, au observat pe strada Octavian Goga, din Orăştie, un grup de tineri care vociferau și se manifestau zgomotos și care au fugit în momentul în care au observat autospeciala Jandarmeriei.
La fața locului, au fost identificate două minore, ambele în vârstă de 14 ani, care au declarat că, în urma unor neînțelegeri și-au dat întâlnire după terminarea orelor de curs şi s-au agresat reciproc.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.