Accident rutier, la Hațeg, produs în această după-masă, între un autoturism și doi motocicliști. În acest moment, nu se cunosc cu exactitate cauzele producerii accidentului. Potrivit reprezentanților Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara, în urma coliziunii au rezultat trei victime. Un motociclist de 39 de ani, cu multiple traumatisme și fracturi deschise la mână, care a fost transportat la spitalul din Hațeg. Un alt motociclist de 27 de ani, care a suferit politraumatisme, și șoferul autoturismului implicat, un bărbat de 73 de ani, care a fost și el transportat la unitatea sanitară, având diferite traumatisme.
La fața locului au fost prezenți și pompierii, care au asigurat măsuri specifice, pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu.
„În această după amiază, la numărul unic de urgență 112 a fost anunțat un accident rutier între un autoturism și două motociclete, produs la ieșirea din orașul Hațeg.
De urgență, la locul evenimentului au intervenit pompierii Bretea, cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD, iar în sprijinul acestora au fost alocate două ambulanțe ale SAJ Hunedoara.
O victimă din autoturism a fost asistată medical la fața locului și apoi transportată la spital de către echipajul SMURD.
Celelalte două victime, respectiv motocicliștii implicați în accident, au fost preluate de către echipajele SAJ, evaluate medical și mai apoi au fost transportate la spital.
Totodată, pompierii au asigurat măsurile specifice în astfel de situații pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu”, au declarat reprezentanții ISU Hunedoara.
Sursa video: ISU Hunedoara
[…] Citește și: NEWS ALERT. (VIDEO) Accident rutier cu trei victime, la Hațeg. Doi motocicliști și … […]