Aproape 20 de copii, care nu au fost niciodată la școală și nu au avut parte de un medic de familie, care să îi trateze, în sfârșit duc o viață normală. Este vorba despre micuții găsiți în comunitatea „Copiii Soarelui”, de lângă Brad. În luna mai, Adrian Ardelean Farcaș (foto), cunoscut ca și Adi de la Brad, liderul comunitati spirituale „Copiii Soarelui”, a fost arestat preventiv pentru infracțiuni de șantaj, viol, împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități.
12 copii cu vârste între patru luni şi 12 ani, aflaţi în cătunul Pleşa, comuna Ribiţa, în comunitatea „Copiii Soarelui” au fost evaluaţi de angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Hunedoara, în primăvară, imediat după perchezițiile ce au avut loc acolo. Între timp, DGASPC a mai identificat și alți copii din comunitate. Cu toții sunt, astăzi, integrați în societate, potrivit directorului DGASPC Hunedoara.
„Toți copiii din cadrul Asociației „Copiii Soarelui” care au fost identificați și evaluați la momentul percheziției și, ulterior, în baza documentelor primite de la orrganele de cercetare penală, au fost înscriși într-o formă de învățământ, în funcție de vârsta lor, începând din acest an școlar. Toți se află pe lista unui medic de familiei și au fost evaluați din punct de vedere psihologic. Copiii sunt bine, sunt dezvoltați din toate punctele de vedere. Ei sunt înscriși la școala din Ribița, iar la Crișcior este un elev, cel mai mare dintre ei, care va face 18 ani acum, în decembrie. Există o monitorizare, rapoartele se fac, conform Legii 272, de către primărie, și ni le trimit lunar pe toate”, a declarat directorul DGASPC Hunedoara, Gianina Ianc.
Timp de mai bine de 20 de ani, nicio instituție a statului român nu a făcut verificări la „Copiii Soarelui”, deși toată lumea avea cunoștință sau cel puțin auzise povești despre ce se petrece acolo. Nimeni nu a avut însă curiozitatea de a face minime verificări.
„Din informațiile noastre, așa cum am declarat de la începutul acestei situații, primăria știa de existența lor, dar nu cred că au făcut niște anchete și evaluări la domiciliul respectiv”, mai spune directorul DGASPC Hunedoara.
Adi de la Brad, cunoscut și drept „Guru din Apuseni” a murit în data de 8 iulie, pe patul de spital. Liderul sectei „Copiii Soarelui” era internat de câteva zile și, în ciuda eforturilor depuse de medici, organismul lui a cedat. Acesta avea 59 de ani.
Acesta afirma că deţine tehnica respiraţiei pe care a învăţat-o de la mama sa. Tabăra din vârf de munte a fost vizitată de oameni importanţi, dorind să încerce tehnicile sale de meditaţie.
„Vin la mine politicieni, poliţişti, ziarişi şi preoţi. Toţi vor să participe la curs. Mulţi renunţă pentru că este foarte greu. Spre exemplu, în cele 10 zile cât durează cursul este interzisă orice formă de comunicare. Eu îi purific. Îi învăţ să se cunoască pe ei însuţi. Cine mă ascultă şi stăpâneşte tehnica va trăi sute de ani”, afirma acesta.
Ardelean Farcaş, fost minier, a înfiinţat în 1997 „Centrul de meditaţie Vipassana” de la Dumbrava de sus, din comuna Ribiţa, condus de asociaţia sa „Copiii Soarelui”.