fbpx
  • 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

(NEWS ALERT) Fetiță de 13 ani, tăiată de o bucată de tablă, căzută de pe un acoperiș al unui bloc din Deva

O fetiță a fost rănită astăzi, în urmă cu aproximativ două ore, de o bucată de tablă căzută de pe un acoperiș al unui bloc din Deva. Fata de 13 ani a fost tăiată pe față, în zona arcadei și zona de sub ochiul drept, iar acum este la Urgențe, acolo unde medicii îi fac investigații. Potrivit polițiștilor, în acest caz a fost întocmit dosar de cercetare penală.

„Astăzi, în jurul orei 14:10, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată cu privire la faptul că pe bulevardul Decebal, din Deva, o bucată de tablă s-ar fi desprins de pe acoperișul unui bloc de locuințe cu 5 etaje, iar în cădere ar fi lovit în zona capului o minoră în vârstă de 13 ani, din Simeria, care se deplasa pe trotuar, în zona blocului respectiv. Minora a fost transportată la Spitalul Municipal Deva, în vederea acordării de îngrijiri medicale, iar polițiștii au întocmit, în cauză, un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, ancheta urmând a stabili circumstanțele în care s-a produs fapta”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Hunedoara, Călin Dumitrescu, fata este conștientă și în stare stabilă.

„În urma incidentului de astăzi din Deva, in jurul orei 14.10, când o bucată de tablă desprinsă probabil de pe un bloc și luată de vânt a lovit o minoră de 13 ani, precizăm următoarele: echipajul sosit la fața fata locului a găsit victimă conștientă, cooperantă, orientată temporo-spatial,cu o plagă tăiată (aproximativ 4-5 cm) la nivelul arcadei ochiului drept și la nivelul obrazului drept, precum si un hematom (cucui) în regiunea posterioară a capului. Pacienta a fost preluată și transportată la UPU Deva, unde momentan este supusă unor investigații, pentru a se stabili gravitatea leziunilor”, a declarat medicul Călin Dumitrescu.

Primarul Devei, Florin Oancea, a declarat pentru Știri din Hunedoara că va lua cele mai dure măsuri față de firma care a efectuat lucrările la blocul de pe bulevardul Decebal.

„Am anunțat colegii din primărie, care s-au ocupat de proiect, să meargă la fața locului, să vadă despre ce este vorba. Am anunțat dirigintele de șantier și am sunat la spital pentru a vedea care este starea fetei. Se vor lua cele mai dure măsuri asupra antreprenorului, dacă se dovedește că din vina lui s-a produs acest accident. Regret foarte mult acest incident, îmi doresc ca fetița să se facă bine și vă asigur că voi lua cele mai dure măsuri față de firma care a efectuat lucrările”, a declarat pentru Știri din Hunedoara primarul Devei, Florin Oancea. 

blank blank

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *