Porțiunea lipsă de autostradă dintre Deva și Timișoara a dat bătăi de cap și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, nu doar miilor de șoferi obligați să aștepte în coloană mai bine de o oră, pentru a putea intra sau ieși de pe drumul de mare viteză. Prezent în județul Hunedoara săptămâna trecută, Grindeanu a spus că acest tronson lipsă este „o rușine”. Ministrul a declarat că, în urmă cu aproximativ două săptămâni, a stat în sensul giratoriu o oră, din cauza ambutaiajelor create.
„Este o rușine! Eu circul mult cu mașina, și să te dai jos de pe autostradă, să mergi 14-15 kilometri, apoi să reurci… Dacă vii dinspre Timișoara, stai cel puțin o oră. Eu acum vreo două săptămâni am stat o oră în sensul giratoriu, să o iau înspre Margina. Nu se poate!”, a spus ministrul Sorin Grindeanu.
Lotul 2 al Autostrăzii Lugoj-Deva, între localitățile Margina și Holdea, include două tuneluri pentru urși. Bucata lipsă de autostradă va avea 9,13 km, din care 2,13 km de tunel. Tunelurile vor fi formate din două galerii unidirecționale prevăzute pe fiecare cale de circulație cu platforma de 11,25 metri. Antreprenorul va trebui să realizeze în cadrul contractului și opt lucrări de artă, printre care un viaduct în lungime de 1.076 metri, de o complexitate tehnică ridicată.
„Fiind din Caraș, dar locuind în Timiș, eu nu am văzut urși în Timiș. Dar sunt ecologiști, prieteni de-ai mei, dintr-o zonă de tineri, frumoși și liberi, care au considerat necesar că pe Margina-Holdea trebuie să avem pasaje pentru urși. Ok! Asta e! Eram prim-ministru în 2017, când am chemat pe șeful de Romsilva Timiș și pe șeful de la AJVPS Timiș, în ședința de Guvern, ca să îi întreb dacă noi avem totuși urși. Amândoi au spus că ei, de vreo 80 de ani, nu știu să fie urși. Problema rămâne, așa a fost proiectul. Pe Holdea-Margina am reușit să deblochez toată situația împreună cu colegii mei, constructorul este Umbrărescu. E pe fază de finalizare cu proiectarea și, așa cum îl știm cu toții, va intra în forță pe execuție. Eu sunt bucuros că este o compania care, în mod sigur, va face această lucrare”, a mai spus ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Asocierea S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. SA & PE CONSTRUCT S.R.L. – EURO-ASFALT a câștigat licitația pentru proiectarea și construcția celor 9,13 kilometri lipsă din autostrada Lugoj-Deva.
Rușinea a fost și este creata de clasa politică.Tanti Maria trebuia să ia decizia construirii tunelelor, odată cu tronsonul Lugoj Deva?
Nu sunt pasaje pt ursi ci pasaje pt animale salbatice. Nu mai dati vina pe „URSI” ca ati avut la dispozitie 10 ani sa finalizati pasajul ala. Zici ca tre asa construiti catedrala Notre Damme atat va plangeti si atat de mult timp va ia.