Ca în fiecare an, odată cu venirea primăverii, polițiștii au desfășurat o acțiune specială dedicată doamnelor și domnișoarelor aflate la volan. În locul sancțiunilor, conducătoarele auto au fost surprinse plăcut cu mărțișoare și sfaturi preventive pentru siguranța rutieră.
„Acțiunea, devenită deja o tradiție, a avut loc în municipiul Deva și a fost primită cu zâmbete de participante. Polițiștii au subliniat importanța respectării regulilor de circulație și au transmis mesaje privind responsabilitatea în trafic.
Alături de oamenii legii, la eveniment a participat și un reprezentant al Registrului Auto Român (R.A.R.), care a oferit, alături de mărțișoare, recomandări privind întreținerea corespunzătoare a autovehiculelor”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.
Polițiștii speră ca aceste mărțișoare să fie singurele „sancțiuni” primite astăzi de doamnele și domnișoarele aflate la volan, cărora le urează o primăvară frumoasă și drumuri sigure.
Acțiunea face parte din seria de inițiative dedicate siguranței rutiere și își propune să demonstreze că legea poate fi aplicată și cu un gest simbolic de apreciere.
