• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Accident rutier pe strada Unirii din Orăștie: trei persoane rănite, printre care un adolescent de 14 ani

Accident rutier în localitatea Orăștie, produs duminică, la prânz. Trei persoane au fost rănite, printre care și un adolescent de 14 ani.

Totul s-a întâmplat, potrivit polițiștilor,  din cauză că un șofer nu a păstrat distanța in trafic.

„Astăzi, în jurul orei 12:15, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Unirii, din Orăștie.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că un tânăr de 24 de ani, din Orăștie, care conducea un autoturism din direcția Sebeș-Deva, nu ar fi păstrat o distanță suficientă față de autoturismul condus în fața sa de un bărbat de 40 de ani, din comuna Beriu, pe care l-a lovit din spate” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu.

În urma impactului, trei persoane au fost rănite si transportate la spital de Serviciul Județean de Ambulanță Hunedoara: conducătorul auto de 24 de ani, un adolescent de 14 ani și o tânără de 21 de ani, din autoturismul condus de bărbatul de 40 de ani, din comuna Beriu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al SAJ Hunedoara, medicul Călin Dumitrescu, victimele au suferit traumatisme și contuzii.

Polițiștii au deschis un dosar penal, cercetările continuând pentru stabilirea împrejurărilor exacte ale producerii accidentului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *