La data de 13 octombrie 2022, în jurul orei 11:00, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată prin cu privire la faptul că a avut loc un accident rutier pe strada Calea Zarandului.
La fața locului s-au deplasat poliţiştii rutieri care au stabilit, din primele verificări, că şoferul unui autoturism care circula din direcția Deva – Brad, pe banda a doua, a semnalizat stânga pentru a efectua manevra de întoarcere, moment în care, din aceeași direcție de mers și pe aceeași bandă, un alt autoturism (care nu a păstrat distanța corespunzătoare în mers) a acroșat cu partea dreapta autoturismul care semnaliza stânga, după care a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu o autoutilitară (în care se aflau conducătorul autoturismului și trei pasageri) care circula pe banda a doua, din direcția Brad-Deva, care a fost proiectată în afara părții carosabile.
După impact, o roată a autoutilitarei s-a desprins și a fost acroșată de un alt autoturism cu numere de Ungaria, care se deplasat pe banda I a sensului de mers Brad-Deva.
Cele patru persoane aflate în autoutilitară au fost transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale și a stabilirii diagnosticului.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Sursa: IPJ Hunedoara
Citește și: