În perioada 12-14 septembrie 2025, polițiștii rutieri au desfășurat acțiuni ample pe drumurile din județul Hunedoara, pentru prevenirea accidentelor și sancționarea șoferilor care încalcă legislația rutieră.
În cele trei zile de controale, oamenii legii au oprit pentru verificări aproape 670 de vehicule. În urma controalelor, au fost aplicate peste 160 de sancțiuni contravenționale, iar 32 de permise de conducere și tot atâtea certificate de înmatriculare au fost reținute.
Șoferi prinși băuți la volan și cinci dosare penale
Trei conducători auto au fost amendați după ce au fost depistați cu alcoolemii sub limita penală, respectiv sub 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. În plus, polițiștii au întocmit cinci dosare penale pentru infracțiuni contra siguranței circulației rutiere.
Un caz relevant s-a petrecut în 13 septembrie, pe DN 66, în localitatea Batiz, unde polițiștii Serviciului Rutier Hunedoara au oprit un ansamblu de vehicule condus de un bărbat de 49 de ani, din județul Dolj. În urma verificărilor, s-a stabilit că acesta nu poseda permis corespunzător categoriei pentru autovehiculul condus. Pe numele lui a fost deschis dosar penal pentru conducere fără permis.
Potrivit datelor Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, în primele opt luni ale acestui an pe drumurile județului s-au produs 65 de accidente grave, soldate cu 20 de persoane decedate și 56 rănite grav.
Recomandările poliției
Polițiștii anunță că acțiunile pentru reducerea riscului rutier vor continua și în perioada următoare. Oamenii legii le reamintesc participanților la trafic să respecte legislația rutieră și indicațiile agenților, pentru siguranța tuturor.
