Pompierii Detașamentului Deva au intervenit pentru stingerea unui puternic incendiu izbucnit la o casă de locuit din municipiul reședință de județ.
Intervenția s-a efectuat cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă, iar pentru eventuala nevoie de acordare a primului ajutor medical calificat, la locul incendiului a fost direcționat un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean hunedoara.
La sosirea echipajelor de stingere incendiul se manifesta generalizat și violent la încăperea centrală a locuinței și la acoperiș.
„În prima fază a intervenției s-a acționat pentru localizarea incendiului, evitându-se, astfel, propagarea flăcărilor la celelalte încăperi ale casei.
Apoi, pompierii au continuat intervenția axându-se pe lichidarea incendiului și eliminarea tuturor focarelor care ar fi putut determina reaprinderea flăcărilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Lucian Morogan.
Potrivir pompierilor, proprietarii au ieșit din casă imediat după începerea degajării de fum din zona șemineului, astfel că, din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Pagubele materiale însă, sunt însemnate.
Cauza probabilă a izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită.