Are numai 6 ani, iar cea mai mare dorință a lui este să poată să meargă. Natanael Nedelca este un copilaș din Hunedoara, care are nevoie de spijinul nostru. El s-a născut cu o hemoragie cerebrală, grad IV, dar în ciuda diagnosticului pus naștere, dorința de viață a puiului de om a fost imensă. A supraviețuit, însă suferă de tetrapareză spastică și retard neuro-motor.
Anunțul umanitar a fost făcut de primăria Hunedoara, pe pagina instituției de socializare.
„Are posibilitatea unei intervenţii chirurgicale complexe, efectuată la Chişinău, în urma căreia sunt şanse reale ca micuţul să poate începe să meargă pe propriile-i picioruşe. Familia nu dispune însă de banii de care e nevoie. Doar intervenţia chirurgicală ar costa 2.600 de euro, sumă la care se adaugă cheltuieli însemnate pentru procesul de recuperare. Până acum Natanael s-a luptat din răsputeri cu handicapul cu care s-a născut.
Nu se mulţumeşte să stea la pat. Se târăşte pe jos şi, uneori, mai izbucneşte în plâns de necaz că nu poate merge şi el la fel ca orice alt copil de vârsta lui. Putem să-l ajutăm făcând câte o donaţie, cât de mică, în unul dintre conturile deschise pentru el, pe numele tatălui său (Nedelca Remus Daniel) la Banca Transilvania”, anunță Primăria Hunedoara.
Puteți dona în conturile de mai jos, pe numele Nedelca Remus Daniel:
Pentru donaţii în lei este disponibil contul RO50BTRLRONCRT0485634301
Donaţii în euro se pot face în contul RO97BTRLEURCRT0485634301
Informaţii suplimentare se pot obţine la numărul de telefon 0733.619.458.