Imagini inedite, astăzi, la Deva. Un elicopter a putut fi văzut, în această după-amiază, survolând cetatea Devei, timp de câteva zeci de minute. Elicoperul transporta niște grinzi metalice, care vor fi utilizate pentru susținerea zidului cel mai înalt al fortărețe. Este pentru prima dată în județul Hunedoara, când un astfel de transport este efectuat cu un elicoper.
„Elicopterul urcă sus pe cetate niște grinzi de fier, care nu pot fi urcate cu nimic, până sus, decât cu elicopterul. E o lucrare de construcții mai amplă. El cară materialele de jos, de la bază, până sus, în vârful cetății. Sunt nouă bucăți de grinzi metalice, pentru susținerea zidurilor. Era imposibil să le ducem cu mașină, pentru că nu aveam loc”, spune Radu Chirilă, șeful Serviciului Administrare Baze de Agrement, din cadrul Primăriei Deva.