fbpx
  • 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

(FOTO) O gospodărie din comuna Zam, mistuită de flăcări. Misiune dificilă de stingere a incediului, pentru că în zonă nu exista nicio sursă de apă

Intervenție dificilă a pompierilor, aseară, în localitatea Pogănești, din comuna Zam. O gospodărie a fost cuprinsă de incendiu, iar în zonă nu exista nicio sursă de apă. Două construcții de lemn, cu o suprafață de peste 150 de metri pătrați, au ars complet. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

„Pompierii Secției Ilia au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din în localitatea Pogănești, comuna Zam.
Salvatorii au intervenit de urgență cu 2 echipaje de stingere și un echipaj SMURD, au localizat incendiul și au oprit propagarea flăcărilor la o casă aflată în apropiere.
Din fericire, nu au fost victime. Au ars șura și bucătăria de vară pe o suprafață de peste 150 mp, ambele construite din lemn.
Pentru că în zona de intervenție a pompierilor nu existau surse de apă, hidranți sau surse naturale de alimentare, la stingerea incendiului a fost direcționat în sprijin un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenție Dobra cu o autospecială de stingere de capacitate mare deservită de 3 subofițeri și un soldat”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, Lucian Morogan.

Din primele constatări, incendiul a fost cauzat de flama produsă de un scurtcircuit la instalația electrică.

blank blank blank blank

Foto: ISU HUNEDOARA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *