• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Finalul Bursei Mărțișorului, la Hunedoara. În toate cele trei ediții, aproape 1.000 de persoane au fost selectate pentru încadrare în muncă sau au fost angajate pe loc

Final de bursă a mărțișorului. Astăzi, a avut loc al treilea eveniment, în municipiul Hunedoara, după ce primele două ediții din acest an s-au derulat la Petroșani și la Deva.

La finalul Bursei de la Hunedoara, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara a raportat că au fost contactaţi un număr de 90 angajatori în vederea participării la bursă şi au participat efectiv un număr de 47 de agenţi economici.

„Oferta de locuri de muncă a numărat 555 de posturi și au participat la bursă 704 de hunedoreni. Au fost selectate 214 de persoane în vederea încadrării şi au fost încadrate în muncă 73 de persoane. Agenţia va monitoriza după un interval de 30 de zile câte dintre persoanele selectate au fost încadrate în muncă”, se arată într-un comunicat al AJOFM  Hunedoara.

Prezent la manifestare, primarul municipiului Hunedoara a dorit să discute atât cu angajatorii cât cu participanţii, printre aceştia numărându-se şi câţiva elevi de liceu.

„Vreau să felicit conducerea AJOFM Hunedoara, pentru că ceea ce vedem azi nu s-a întâmplat doar azi, aici. Astfel de evenimente s-au derulat şi în anii trecuţi, la Hunedoara. Era nevoie ca această bursă să se desfăşoare şi la Hunedoara astfel încât oamenii să nu fie nevoiţi să meargă în reşedinţa de judeţ pentru a vedea dacă pot găsi un loc de muncă. Au fost prezente şi persoane fără un loc de muncă, au fost şi persoane care vor să-şi schimbe locul de muncă. Îmbucurător este faptul că sunt foarte mulţi angajatori prezenţi, care oferă peste 550 de locuri de muncă. Este încă o dovadă că, în Hunedoara, apar şi noi angajatori, pe lângă cei deja cunoscuţi de toată lumea. Şi vor continua să apară, dacă ne gândim doar la investiţiile care se pregătesc, de exemplu, pe b-dul Traian din Hunedoara, sau la intrarea în oraş”, a declarat primarul Hunedoarei, Dan Bobouţanu.

În toate cele trei ediții, aproape 1000 de persoane au fost selectate de firme pentru încadrarea în muncă, iar aproximativ o treime dintre acestea au fost angajate pe loc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *