Angajați ai Complexului Energetic Oltenia au protestat, ieri, în fața Ministerului Muncii, pentru ca ministrul Marius Budai să pună în aplicare decizia Înaltei Curții de Casație și Justiție, care lămurește lucrurile cu privire la Legea 197/2021. Până acum, Casele de Pensii respingeau dosarele de pensionare, pe motiv că dispozițiile Legii 197/2021 nu s-ar aplica retroactiv, iar oamenii erau obligați să ajungă în instanță. Astăzi, marți, deja 15 oameni sunt în greva foamei, în fața Ministerului Muncii.
De la începutul lunii mai, pentru că ÎCCJ a publicat motivarea în Monitorul Oficial, lucrurile sunt cât se poate de clare. Curtea Supremă spune că principiul neretroactivității legii noi nu este afectat, iar casele de pensii ar fi trebuit să pună în aplicare prevederile legislative.
„Art. 6 din Codul civil obligă la aplicarea efectivă a legii începând cu data intrării ei în vigoare, chiar dacă aceasta prevede efecte viitoare pentru situații juridice născute anterior intrării în vigoare, în condițiile în care aceasta este voința legiuitorului. Aplicarea imediată și efectivă a legii noi nu aduce atingere principiului neretroactivității legii noi, prevăzut de art. 15 din Constituția României, atunci când efectele unei activități ce aparține trecutului sunt valorificate în noul act normativ, în sensul că legea nouă atribuie efecte viitoare unor situații juridice.
născute înainte de intrarea în vigoare a acesteia, dar care încă nu sunt consumate, ci sunt în curs de desfășurare.
Or, cererile de deschidere a dreptului la pensie cu care au fost sesizate instanțele judecătorești reprezintă un astfel de efect viitor al activității desfășurate în condițiile prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010”, se arată în motivarea publicată în Monitorul Oficial.
Acest lucru nu s-a întâmplat însă. Casele de pensii din județele Hunedoara și Gorj așteaptă îndrumări metodologice de la Casa Națională de Pensii pentru a putea soluționa dosarele de pensionare.
Protest în fața ministerului
Deputatul USR Radu Miruţă împreună cu câțiva angajați ai CE Oltenia au protestat, luni, în faţa sediului Ministerului Muncii, pentru a îl soma pe ministrul Marius Budăi să pună în aplicare decizia instanței, prin care minerii şi energeticienii din termocentralele pe bază de cărbune vor putea ieşi anticipat la pensie.
„Sunt la Ministerul Muncii pentru că aici este punctul în care legea 197/2021 se încăpăţânează să fie ţinută blocată. Dacă la Casa de Pensii nu se doreşte respectarea acestei legi, dacă pentru această nerespectare s-a făcut un denunţ penal la Parchet şi mai multe plângeri penale în ţară, Casa de Pensii nu are o conducere absolută, ci Casa de Pensii este subordonată Ministerului Muncii. Ministerul Muncii este cel care trebuie să intervină atunci când un subordonat al acestui minister refuză să pună în aplicare o lege. Domnule Budăi s-a ajuns aici pentru că minciuna propagată de dumneavoastră de-a lungul timpului a avut picioare scurte. Aţi crezut că rămâneţi liniştit, că vi se aşază apele să rămâne în continuare ministru păcălind oamenii şi punându-le răbdarea la încercare, câte o săptămână şi câte o săptămână. Niciun argument de-al dumneavoastră nu ţine, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis decizia numărul 2, în urma căreia toţi judecătorii din România oferă toate beneficiile legii 197/2021”, a afirmat Radu Miruţă, într-un live pe pagina sa de Facebook făcut luni în faţa sediului Ministerului Muncii.
Deputatul USR a mai spus că „este o păcăleală, aşa cum am încercat să păcăliţi şi cu legea 74 atunci când, de la tribuna Parlamentului, spuneaţi că rezolvă toate problemele legii 197”.
„Nu le-a rezolvat. Vi s-a spus de atunci. Aţi crezut că oamenii se plictisesc, aţi crezut că pe unii dintre ei îi cumpăraţi, sindical, politic din judeţe. Domnule Budăi, sunteţi ministrul Muncii şi permiteţi să fie călcaţi în picioare oamenii care ar trebui să fie protejaţi. Câţiva dintre oamenii din judeţul Gorj şi Hunedoara deja au venit la Ministerul Muncii, au discutat cu dumneavoastră, iar în urma discuţiilor au decis să intre în greva foamei. Au decis să intre în greva foamei pentru că nu se poate ca într-o ţară un ministru să încuviinţeze nerespectarea unei legi. Asta faceţi. Din poziţia de ministru încuviinţaţi şi încurajaţi ca această lege să nu fie respectată”, a completat Miruţă.
El i-a transmis ministrului Budăi că are acum ocazia să pună în aplicare legea 197/2021 şi să respecte decizia ÎCCJ.
„Domnule Budăi aţi avut ocazia să respectaţi 197/2021 nu aţi dorit pentru că lipsea amprenta politică asupra ei. Aţi venit cu legea 74 pe care aţi prezentat-o ca fiind cea care rezolvă toate problemele legii 197. Nu s-au rezolvat. Aţi venit şi le-aţi spus oamenilor că dumneavoastră vreţi, dar aşteptaţi decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Decizia ÎCCJ a spus extraordonar de clar că legea 197 trebuie aplicată cu toate beneficiile. Chiar şi în motivarea deciziei s-a făcut referire cu reducerea vârstei de pensionare, cu bonus la creşterea perioadei de vechime. Toate aceste lucruri, după decizia ÎCCJ au fost considerate valide de către toţi judecătorii de Curţile de Apel şi tribunalele din România. Nu există explicaţie pentru ceea ce încercaţi dumneavoastră să spuneţi acum cum că i-ar mai trebui ceva legii. Doi ani de zile cine va ţinut să îi daţi legii ce credeţi dvs. că îi trebuie? Nu îi trebuie decât o încăpăţânare politică pentru care dvs. nu ar mai trebuie să staţi în această instituţie”, a mai explicat deputatul USR.
Vezi, mai jos, toată intervenția deputatului USR Radu Miruță.
Sursa foto: gorjeanul.ro
Lucru pe care angajatori APAPROD nu-l vor face niciodată ei fiind multumit de tot.De salarii,de bonuri,de sporuri și de grupa.
Corect