• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Festivalul Național de Folclor „Buna mea m-o învățat” și-a desemnat câștigătorii

Sâmbătă, 23 mai 2026, municipiul Orăștie a fost gazda celei de-a IV-a ediții a Festivalului Național de Folclor „Buna mea m-o învățat”, eveniment devenit deja un reper important în peisajul concursurilor de folclor dedicate tinerelor talente din întreaga țară. Festivalul a fost organizat de Casa de Cultură „Alexandru Grozuță” din Orăștie, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Orăștie, sub coordonarea directorului de festival, prof. Lorena Pascu.

În urma preselecției, 19 concurenți au urcat pe scena festivalului, concurând la cele două categorii de vârstă. Publicul prezent în număr mare în sala Casei de Cultură „Alexandru Grozuță” a avut ocazia să descopere frumusețea și autenticitatea cântecului popular românesc, prin reprezentarea mai multor zone folclorice ale țării.

Acompaniați de taraful Pro Datina, condus de maestrul Adrian Scorobete, concurenții au oferit momente artistice deosebite, apreciate atât de spectatori, cât și de membrii juriului. Comisia de jurizare a fost alcătuită din: Ovidiu Olari, Georgiana Bîrsac, Ciprian Pop, Ioana Gavrilă, Bogdan Toma, Geanina Iosif și Daniel Bîrsac, în calitate de președinte al juriului. Nivelul ridicat al interpretărilor a făcut ca misiunea juriului să fie una dificilă, fiecare participant demonstrând talent, sensibilitate și respect pentru tradițiile românești.

Evenimentul a fost prezentat de cunoscuta interpretă de muzică populară și realizatoare TVR Timișoara, Felicia Stoian, ce revine an de an cu drag la Orăștie.

Trofeul ediției a IV-a a fost câștigat de Maximiliana Valentina Poienar, în vârstă de 20 de ani, studentă la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, care a reprezentat cu succes zona Maramureșului.

Ceilalți laureați ai festivalului au fost:
         

  • Categoria 16+

Borșeri Larisa – Premiul I

Târziu Andrei – Premiul II

Crăciunescu Dragoș – Premiul III

Tomșa Roberta – Mențiune I

 

  • Categoria 9- 16 ani

Coșariu Daria – Premiul I

Zegheanu Ayana – Premiul II

Petraru Maria – Premiul III

Neagoi Rebeca – Mențiune I

Samoilă Alexandra – Mențiunea a II – a

Recitalul a fost deschis de Grupul Folcloric Lele de la Orăștie, a cărui activitate se desfășoară la Casa de Cultură „Alexandru Grozuță” din municipiul Orăștie, sub coorodonarea profesoarei Lorena Pascu. Apoi a urmat de laureata ediției a treia a Festivalului Național de Folclor „Buna mea m-o învățat”, Raluca Chiș din Maramureș. Spectacolul a fost încununat cu un buchet de cântece aduse publicului de îndrăgiți artiști ai folclorului: Alexandra Toncea, Daliana Haneș, Ina Todoran, Ovidiu Furnea, Daniel Bîrsac, Georgiana Bîrsac, Cristian Fodor, Ovidiu Olari, Bogdan Toma și Lorena Pascu.

Ediția din acest an a Festivalului Național de Folclor „Buna mea m-o învățat” a reconfirmat rolul esențial al acestui eveniment în descoperirea și promovarea tinerelor voci ale folclorului românesc. Prin talentul concurenților, profesionalismul organizatorilor și căldura publicului, Orăștia a devenit, încă o dată, un veritabil spațiu al tradiției și al autenticității. Festivalul își consolidează astfel statutul de punte între generații, ducând mai departe, cu emoție și respect, zestrea culturală a satului românesc.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *