• 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

Bărbatul din Brad, căutat de familie și polițiști după ce a plecat spre zona Runcu și nu s-a mai întors, A FOST GĂSIT

UPDATE: Bărbatul a fost găsit în urmă cu câteva momente.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Polițiștii din municipiul Brad desfășoară căutări pentru găsirea unui bărbat în vârstă de 69 de ani, TUDURAN FLOREA VIOREL, din municipiul Brad, care a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit.

Poliția Municipiului Brad a fost sesizată de către soția bărbatului cu privire la plecarea voluntară a acestuia astăzi, 27 mai 2026, în jurul orei 07:10, prin apel la numărul de urgență 112.

Din verificările efectuate, s-a stabilit că bărbatul a plecat de acasă în data de 26 mai 2026, în jurul orei 11:20, îndreptându-se către zona cunoscută local sub denumirea de „Runcu”, fără a preciza destinația exactă.

La momentul plecării, acesta purta o vestă de blugi de culoare albastră, pantaloni negri și o pălărie verde, de tip „pădurar”.

Semnalmentele persoanei sunt următoarele: înălțime aproximativ 1,80 metri, greutate circa 75 de kilograme, păr cărunt, cu început de calviție. Ca semn particular, degetul arătător de la mâna dreaptă este amputat.

Polițiștii au demarat activități specifice în vederea depistării bărbatului. Persoanele care pot oferi informații utile pentru găsirea acestuia sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Informare IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *