Exercițiul de alarmare publică „Miercurea Sirenelor” a fost amânat în urma unei evaluări interne privind contextul actual de securitate și necesitatea unei comunicări mai ample către populație. Autoritățile precizează că măsura este una temporară și nu afectează obligația de testare periodică a sistemului național de alarmare.
Reprezentanții Inspectoratul General pentru Situații de Urgență au anunțat amânarea exercițiului de alarmare publică „Miercurea Sirenelor”, în urma unei analize interne care a indicat necesitatea consolidării comunicării publice privind scopul și importanța acestor testări.
Potrivit instituției, decizia a fost luată „în mod deliberat și responsabil”, în contextul actual de securitate, pentru a se asigura că populația înțelege corect rolul și semnificația exercițiilor de alarmare.
Autoritățile subliniază însă că amânarea nu schimbă cu nimic necesitatea testării periodice a sistemului național de alarmare publică. „Verificarea tehnică, mentenanța constantă și testarea funcțională a sirenelor reprezintă obligații instituționale, nu opțiuni”, se arată în informarea transmisă.
Reprezentanții pentru situații de urgență atrag atenția că un sistem de avertizare care nu este testat regulat riscă să nu funcționeze în situații reale. În astfel de cazuri, orice disfuncționalitate poate însemna timp pierdut, iar timpul pierdut poate pune vieți în pericol.
Totodată, se precizează că exercițiile de alarmare publică nu au un caracter formal sau simbolic, ci urmăresc verificarea capacității reale de funcționare a sistemului și familiarizarea populației cu semnalele de alarmare și semnificația acestora.
În perioada următoare, autoritățile vor comunica un calendar revizuit al exercițiilor, însoțit de măsuri suplimentare de informare publică, pentru ca aceste activități să se desfășoare „în condiții de claritate, înțelegere și eficiență”.
Pregătirea populației și menținerea funcționalității sistemelor de avertizare rămân, potrivit instituției, priorități ferme, iar protecția vieții și a siguranței cetățenilor este „nenegociabilă”.