Instituțiile și autoritățile publice din județul Hunedoara au atras doar 25,3% din banii europeni, disponibili prin POR 2014-2020. La nivelul Regiunii de Dezvoltare Vest, rata de absorbție a fondurilor alocate este cu aproape 13 procente mai mare decât în județul Hunedoara, ajungând la 38%. Grav este însă că, din fondurile contractate de instituțiile și autoritățile publice, o parte sunt în risc de nefinalizare.
Ieri, la inițiativa prefectului județului Hunedoara, Călin Petru Marian, a fost realizată monitorizarea proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile (POR, POC, POCA, POCU, PNDR), contractate de către instituțiile și autoritățile publice locale din județul Hunedoara, precum și de către operatorii economici privați.
„În momentul de față, la nivelul Regiunii de Dezvoltare Vest, rata de absorbție a fondurilor alocate prin intermediul POR 2014 – 2020 este de 38%, procentul reprezentând plățile realizate în raport cu valoarea totală a proiectelor contractate. Pentru proiectele contractate de instituțiile și autoritățile publice din județul Hunedoara, rata de absorbție este de 25,3%.
La nivelul județului Hunedoara, în prezent, doar în sectorul public, se află în curs de implementare 118 proiecte, reprezentând suma de 1.502.782.540,43 lei, dintre care mai bine de o treime prezintă întârzieri, atât din punctul de vedere al progresului fizic, cât și al celui financiar, iar o parte dintre acestea sunt considerate proiecte cu risc de nefinalizare până în decembrie 2023.
Instituția Prefectului – Județul Hunedoara face un apel public către autoritățile administrațiilor publice locale din județul Hunedoara pentru a identifica măsurile necesare pentru a se asigura că toate proiectele contractate vor fi implementate în termen”, a declarat prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian.