Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a fost, astăzi, gazda delegației partenerului norvegian din regiunea Møre og Romsdal și a reprezentanților de la Fundația Mihai Eminescu Trust. Cele două entități sunt implicate alături de Consiliul Județean Hunedoara în cel mai important proiect de restaurare și revitalizare a monumentului istoric Sarmizegetusa Regia, înscris în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, alături de celelalte cetăți dacice din Munții Orăștiei.
Proiectul „Capitala Daciei – muzeu viu al patrimoniului cultural european” este un proiect de restaurare și revitalizare a sitului arheologic Sarmizegetusa Regia finanțat prin granturi SEE 2014-2021, în cadrul Programului RO-CULTURA, apelul „Restaurarea și revitalizarea monumentelor istorice”.
„Este pentru prima dată când ne întâlnim în această formulă de la începutul proiectului. Este o deosebită onoare pentru noi să-i avem pe partenerii norvegieni în județul Hunedoara și să sărbătorim împreună 50 de ani de existență a UNESCO. Este o premieră pentru județul nostru derularea unui astfel de proiect finanțat cu fonduri oferite de Guvernul norvegian și, cu siguranță, vom avea o colaborare foarte bună pe tot parcursul derulării acestui proiect important pentru situl de la Sarmizegetusa Regia”, a declarat președintele Laurențiu Nistor în cadrul întâlnirii.
La întâlnirea de la Consiliul Județean Hunedoara au mai fost prezenți vicepreședinții Ion Bădin și Alin Țambă, membrii echipei de implementare a proiectului, coordonatorul echipei de cercetare din Munții Orăștiei, dr. Răzvan Mateescu, alți colaboratori și invitați.
În cadrul activităților derulate în cadrul proiectului, partenerul norvegian organizează astăzi și mâine la Deva, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane, un seminar bilateral româno-norvegian axat pe restaurarea și protejarea patrimoniului cultural, pe implicarea comunităților locale în activitățile de revitalizare a monumentului istoric și facilitarea accesului publicului la siturile și monumentele istorice, inclusiv prin intermediul platformelor și aplicațiilor digitale.
Valoarea nerambursabilă a proiectului „Capitala Daciei – muzeu viu al patrimoniului cultural european” este de circa 2 milioane de euro, iar cofinanțarea asigurată de Consiliul Județean Hunedoara se ridică la aproximativ 1 milion de euro.
Obiectivul proiectului este acela de a avea un monument istoric restaurat și revitalizat, valorificat cultural și economic, care să atragă după sine creșterea cu cel puțin 30% a numărului de vizitatori și să readucă în atenția publicului o serie de activități interactive, printre care și reînvierea unor meșteșuguri tradiționale.
Potrivit CJ Hunedoara, proiectul este finanțat din fonduri nerambursabile – granturi SEE (granturi extracomunitare puse la dispoziție de guvernul norvegian), la care se adaugă cofinanțarea națională și contribuția proprie a Consiliului Județean Hunedoara. Valoarea granturilor norvegiene, sumă nerambursabilă, este de circa 7.805.032,34 lei (85% din fonduri), iar cofinanțarea națională, tot sumă nerambursabilă, se ridică la 1.377.358,65 lei (15% din fonduri). Contribuția Consiliului Județean Hunedoara este în valoare de circa 4.108.086,63 lei.
Așadar, finanțarea nerambursabilă totală se ridică aproximativ 2 milioane de euro, la care se adaugă circa 850 de mii euro partea de contribuție a Consiliului Județean Hunedoara.
Partenerul norvegian din regiunea Møre og Romsdal nu are contribuție financiară în proiect. Prezența lor în proiect vizează organizarea de seminarii, întâlniri cu specialiști în domeniu și ateliere care au ca scop diseminarea informației de promovare a monumentului istoric Sarmizegetusa Regia, precum și de prezentare a experienței lor de revitalizarea a siturilor din Norvegia.