Guvernul majorează cu 50% salariile bugetarilor implicați în gestionarea proiectelor europene și a PNRR cu până la 50%. De majorare beneficiază și personalul din structurile cu rol de organisme intermediare pentru programele operaționale și personalul din cadrul Direcției pentru Coordonarea Agențiilor de Plăți.
Practic, vorbim despre foarte mulți bugetari care vor beneficia de majorarea de 50%. Hotărârea de Guvern va fi adoptată vineri, 11 noiembrie, de Guvern.
Un spor de 25% va avea și personalul Corpului controlorilor delegați din cadrul Ministerului Finanțelor, care derulează activități de control la ordonatorii de credite care gestionează fonduri europene alocate României prin PNRR.
„Personalul din instituțiile și/sau autoritățile publice nominalizat în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile și/sau fonduri externe rambursabile, precum și personalul implicat în implementarea Mecanismului de redresare și reziliență prevăzut la art.6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență, cu modificările și completările ulterioare, aprobată prin Legea nr. 230/2021, beneficiază de majorarea salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare cu până la 50%, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat. Această majorare se aplică proporțional cu timpul efectiv alocat activităților pentru fiecare proiect.”, se arată în proiectul de Ordonanță de Urgență.
„Prevederile prezentului articol nu sunt aplicabile personalului care beneficiază de prevederile art.17 alin.(1)-(21) și demnitarilor, cu excepția funcțiilor de președinte/vicepreședinte al consiliului județean și primar/ viceprimar.”, se arată în proiectul de Ordonanță de Urgență.
Documentul poate fi consultat AICI.
Nota de fundamentare a OUG privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, poate fi consultată AICI.