fbpx
  • 0747.305.190
  • redactie@stiridinhunedoara.ro
  • Deva, județul Hunedoara

DECIZIE DEFINITIVĂ A INSTANŢEI: Raiffeisen Bank trebuie să restituie aproximativ 19 milioane de euro celor care s-au împrumutat în 2006-2009

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat definitiv în procesul dintre Raiffeisen Bank şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) privind unele practici comerciale incorecte ale băncii, după cum anunţă un comunicat al ANPC.

Acesta arată că instanţa „a confirmat Ordinul nr. 837/20.10.2017, emis de preşedintele Autorităţii”, precizând:

„Având în vedere pronunţarea sentinţei definitive şi motivarea acesteia, în Dosar 8763/2/2017, operatorul economic Raiffeisen Bank SA urmează să restituie sumele recalculate în raport cu cele încasate cu titlu de dobânzi celor care au contractat credite în RON, EUR şi CHF (franc elveţian), în perioada 2006-2009”.

În acest context, reprezentanţii Raiffeisen Bank au transmis un comunicat de presa, citat de ziarul Bursa:

„Având în vedere decizia recent comunicată a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a menţinut ordinul emis de către ANPC, Raiffesien Bank a procedat cu diligenţă la calcularea sumelor ce trebuie restituite clienţilor în cauză, în aplicarea ordinului. De asemenea, banca a comunicat proactiv ANPC modul de calcul. În plus, banca a decis să facă şi plata dobânzii legale pentru sumele restituite, în mod voluntar, deşi ordinul ANPC nu prevede plata de dobânzi pentru aceste sume. Plăţile vor fi făcute în perioada imediat următoare”, se arată în comunicatul de presă, citat de Bursa.

Comunicatul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului mai arată:

„Caracteristicile creditelor vizate sunt: o dobândă iniţială care a fost menţinută fixă timp de 1 an şi care, începând cu al doilea an de creditare, a fost majorată de către bancă, având în vedere că, în contract, era stipulat că dobânda este/devine revizuibilă «în funcţie de evoluţia pieţei financiare»; credite active la data emiterii ordinului; credite în raport cu care nu există o hotărâre judecătorească individuală prin care instanţa s-a pronunţat deja cu privire la dobândă.

Indiferent de situaţia actuală a raportului dintre creditor şi debitor (credite închise, ajunse la maturitate, executate, restructurate, aflate în plată etc.), consumatorii persoane fizice şi/sau moştenitorul/moştenitorii titularului/titularilor, acolo unde este cazul, au dreptul să primească sume de bani care vor fi calculate, de la caz la caz, în funcţie de tipul de credit, suma şi perioada de creditare”.

Pentru a primi aceste sume, consumatorii trebuie să se adreseze băncii.

ANPC precizează faptul că diferenţele de dobânzi care urmează să fie restituite consumatorilor se ridică la un cuantum de aproximativ 19 milioane de euro, fără dobânzile aferente încasării acestor sume pentru perioada mai sus menţionată, ceea ce va face subiectul unor discuţii separate, la nivel individual, caz cu caz. În situaţia descrisă, se încadrează 9.155 de credite deschise la Raiffensen Bank.

 

2 thoughts on “DECIZIE DEFINITIVĂ A INSTANŢEI: Raiffeisen Bank trebuie să restituie aproximativ 19 milioane de euro celor care s-au împrumutat în 2006-2009

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *